Întâlnirea dintre protestatarul Radu Cibotari şi doi martori a avut loc la Direcţia Poliţie a capitalei şi a durat mai bine de două ore. 

Avocatul mai spune că unul dintre protestatarii reţinuţi pe 5 mai, Valeriu Caşu, ar fi fost forţat de către un poliţist să depună mărturii împotriva celorlalţi manifestanţi.

Potrivit avocatului Eduard Rudenco, şi cei doi poliţişti ar fi fost obligaţi să dea declaraţii false. De aceeaşi părere este şi mama lui Radu Cibotari. 

Cel de-al doilea protestatar reţinut care a fost pus faţă-n faţă cu un martor este Alexandru Pănuţă. Şi de această dată este vorba despre un poliţist. Poliţistul-martor a refuzat să vorbească cu jurnaliştii.

Solicitată de Jurnal TV, şefa Secţiei comunicare a Ministerului de Interne, Alina Zbancă, a catalogat acuzaţiile drept nejustificate, iar reprezentanţii Procuraturii Generale nu au dorit să le comenteze.

Manifestanţii reţinuţi pe 5 mai sunt suspectaţi de organizarea şi participarea la dezordini în masă în timpul protestului de pe 24 aprilie şi riscă până la opt ani de închisoare. Rudele lor spun însă că ei au manifestat paşnic şi cred că, de fapt, poliţia încearcă să-i intimideze pe cetăţenii activi. Şi reprezentanţii mai multor ONG-uri au condamnat arestarea protestatarilor.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.