Astfel, după ce Andronic a fost sancţionată de Colegiul Disciplinar cu avertisment, atât judecătoarea, cât şi reprezentanţii asiguratorilor au contestat hotărârea la Consiliul Superior al Magistraturii. Astfel, în cadrul şedinţei CSM de astăzi a fost luată decizia de a elibera magistrata din funcţie.

Amintim că prin decizia luată la începutul anului trecut, judecătoarea a suspendat pentru două luni activitatea conducerii Biroului Asiguratorilor Auto. În această perioadă, instituţia ar fi fost prejudiciată cu peste 20 de milioane de lei şi a ajuns în imposibilitatea de a plăti garanţia externă de 4,2 milioane de euro. La sfârşitul lunii mai a anului trecut, Consiliul Birourilor Carte Verde de la Bruxelles a hotărât suspendarea Moldovei din sistemul internaţional Carte Verde începând cu 1 octombrie 2015. Ţara noastră a beneficiat ulterior de o serie de amânări, iar verdictul final va fi anunţat la începutul lui iunie.