Fostul şef al Penitenciarului nr. 5 din Cahul şi un avocat au fost reţinuţi de ofiţerii CNA fiind bănuiţi de trafic de influenţă şi extorcare de bani de la familia unui interlop, condamnat la 18 ani de privaţiune de libertate.
Potrivit procurorilor, în perioada 2014-2016 bănuiţii ar fi cerut de la mama deţinutului 16 000 de euro şi 13 300 de dolari sub pretextul că pot determina mai mulţi funcţionari din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi judecători.
Cei doi ar fi susţinut că pot obţine de la Comisia medicală specială a DIP un certificat care să ateste o boală gravă, de care ar suferi condamnatul şi care ar presupune eliberarea acestuia de la executarea pedepsei înainte de termen.
Suspecţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore.
Amintim că fostul şef al Penitenciarului nr. 5 din Cahul are statut de condamnat într-un dosar de tortură.