Totodată, ex-parlamentarul susţine că, spre deosebire de alţi deţinuţi, în cazul său condiţiile erau mult mai dure. „Modul în care se încalcă legea în penitenciar ajunge la absurd. De exemplu, ei sunt obligaţi să ducă deţinuţii la baie nu mai puţin de o dată pe săptămână. Acest lucru nu se respectă. Accesul avocatului la client nu trebuie să fie limitat. În realitate, el este limitat, iar avocaţii pot veni la clienţi doar în zilele de lucru, de la 8.00 până la 17.00, iar în timpul pauzei de masă întrevederile sunt interzise. Mai departe, deţinuţii pot telefona o singură dată pe săptămână, iar apelul nu trebuie să dureze mai mult 20 de minute. În cazul meu, cel puţin, mi se interzicea să fac două apeluri de câte 5 minute, de exemplu. Eu trebuia să aleg: fie sun avocatul, fie soţia. Şi toate plângerile au fost ignorate, procuratura închide ochii. Nici nu mai zic de faptul că mă duceau la plimbare în boxa pentru bolnavii de tuberculoză. Am aflat asta mult mai târziu şi, respectiv, am renunţat la plimbări. Şi asemenea încălcări se întâmplă permanent”, a mai spus Grigore Petrenco.

Referindu-se la condiţiile în care este deţinut Vladimir Filat, fostul deputat a spus că acesta este izolat total şi că este imposibil să-i transmiţi ceva.

„În toată această perioadă ne-am intersectat o singură dată, întâmplător, de la distanţă. Ne-am salutat, dar să discutăm nu am putut. Atât Filat a fost izolat total, inclusiv informaţional, este imposibil să-i transmiţi ceva, cât şi eu am fost izolat total. Nu cred că o să dezvălui un mare secret, dar în penitenciar există o anumite comunicare între celule. În cazul nostru, ambii am fost izolaţi total. Apropo, am încercat să-i transmit o carte, semnată de Grişkoveţ, dar nu mi s-a permis. Nu mi-au explicat de ce, deşi eu am scris cerere. Poate au crezut că o să-i transmit vreun mesaj printre rânduri”, a mai spus Petrenco.

„Noi nu avem pur şi simplu un stat capturat. Astăzi la conducere se află o grupare criminală organizată. Noi aşteptăm ca organele de drept să facă dreptate, când toate deciziile se iau în urma ordinelor primite la telefon”, a adăugat fostul deputat.