Este vorba despre cauza Cristioglo c. Moldovei, reclamantul fiind Vasile Cristioglo, în vârstă de 41 de ani, din Chişinău. În anul 2001, Procuratura oraşului Comrat a pornit o urmărire penală împotriva reclamantului, acesta fiind suspectat de comiterea unui omor. Ulterior, Judecătoria Comrat a emis un mandat de arest pe numele acestuia. Întrucât reclamantul a părăsit ţara, el a fost dat în căutare internaţională.

La 21 ianuarie 2011, la întoarcerea bărbatului în Moldova, acesta a fost reţinut. În momentul reţinerii, reclamantul şi-a tăiat abdomenul în semn de protest. Cristioglo a fost transportat de urgenţă la spital, unde i s-a acordat ajutor medical, după care a fost plasat în arest preventiv. Reclamantul a depus o cerere habeas corpus, însă aceasta a fost respinsă pe motiv că timp de mai mult de 10 ani el a fugit de la răspundere şi că ar putea iarăşi să o facă. Ulterior, arestul său preventiv a fost prelungit de câteva ori pe aceleaşi motive, iar plângerile sale au fost respinse. Ultima hotărâre judecătorească în procedurile contestate de reclamant este din 18 octombrie 2011 şi a fost pronunţată de Curtea de Apel Comrat.

În toată această perioadă bărbatul a fost deţinut în Penitenciarul nr.13 din Chişinău şi în Penitenciarul nr.5 din Cahul. Reclamantul a susţinut că în ambele închisori condiţiile sunt foarte proaste. În special, s-a plâns că celulele sunt suprapopulate şi murdare, că nu funcţionează un sistem de aerisire şi că aerul este impregnat de un miros de canalizare, că plimbările zilnice durează doar o oră şi că mâncarea este de o calitate foarte rea. În plus, reclamantul susţine că după arest a avut nevoie de ajutor medical de urgenţă din cauza rănii la abdomen şi a unei infecţii la ureche, însă timp de o lună de zile nu i s-a acordat nicio îngrijire medicală. În acest sens, el a prezentat mai multe documente care certifică problemele sale de sănătate.

În faţa Curţii, bazându-se pe prevederile articolului 3 al Convenţiei, Vasile Cristioglo, s-a plâns pe condiţiile de detenţie din Penitenciarul nr.13 din Chişinău şi Penitenciarul nr. 5 din Cahul, ca fiind inumane şi degradante. De asemenea, el s-a plâns pe faptul că nu i s-a acordat asistenţă medicală corespunzătoare în perioada februarie-martie 2011. Reclamantul a mai invocat, în temeiul Articolului 5 § 1 din Convenţie, că arestul său nu s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă că acesta a comis vreo infracţiune, că detenţia sa nu s-a bazat pe motive suficiente şi relevante, ceea ce este contrar articolului 5 § 3 al Convenţiei. De altfel, el a susţinut că detenţia i-a încălcat dreptul la prezumţia nevinovăţiei – drept garantat de articolul 6 § 2 al Convenţiei.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO, notând că condiţiile proaste de detenţie au fost constatate pentru anii 2008, 2009 şi 2010 de către Raportorul Special pentru tortură şi alte tratamente crude, inumane sau degradante precum şi de către Avocatul parlamentar. Guvernul nu a prezentat probe că au avut loc îmbunătăţiri considerabile în Penitenciarul nr.13.

Prin urmare, Curtea a îndemnat autorităţile să ia măsurile adecvate pentru a pune capăt la ceea ce pare a fi o problemă sistemică. În astfel de circumstanţe, Curtea a considerat că nu există motive să se abată de la concluziile la care s-a ajuns în hotărârile sale anterioare (Hadji c. Moldovei, nr. 32844/07 şi 41378/07, § 20, 14 februarie 2012 ; v Silvestru Republicii Moldova, nr 28173/10, 13 ianuarie 2015;.. Pisaroglu împotriva Republicii Moldova, nr 21061/11, 03 martie 2015).

Curtea a mai notat că dificultăţile suferite de reclamant în timpul detenţiei sale în Penitenciarul nr. 13 a depăşit nivelul inevitabil al greutăţilor inerente detenţiei şi a atins pragul de severitate cerut de articolul 3 al Convenţiei.

Cu referire la articolul 5 § 1 din Convenţie, Curtea a susţinut că nu a existat nicio dovadă în materialele cauzei că reclamantul a invocat această chestiune în faţa instanţelor naţionale. Prin urmare, Curtea a respins cererea în această parte în temeiul Articolului 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie pentru neepuizarea căilor de recurs interne. Cu referire la articolul 5 § 3 din Convenţie, Curtea a declarat cererea vădit neîntemeiată pe motiv că raţionamentul arestării reclamantului a fost faptul că s-a ascuns pentru o perioadă de 10 ani în altă ţară. În final, în privinţa încălcării prezumţiei nevinovăţiei consacrate în articolului 6 § 2 din Convenţie invocate de reclamant, Curtea a considerat această plângere ca fiind inadmisibilă, reţinând şi lipsa vreunui indiciu de violare în această privinţă.

Reclamantul a solicitat 15.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2.075 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului 3.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 800 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.