Adunarea Generală a Procurorilor va fi convocată pe 27 mai. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), care a constituit şi Comisia de organizare a alegerilor, din care vor face parte şase membri selectaţi în baza propunerilor făcute anterior de corpul de procurori.
Deciziile au fost luate în corespundere cu prevederile noii Legi cu privire la Procuratură. CSP urmează să creeze în subordinea sa trei Colegii noi şi să le dizolve pe cele două funcţionale în prezent.
Astfel, Colegiul de calificare şi Colegiul disciplinar urmează să fie dizolvate din ziua constituirii Colegiilor prevăzute de legislaţia nouă, şi anume: Colegiul pentru selecţia şi cariera procurorilor, Colegiul de evaluare a performanţelor procurorilor şi Colegiul de disciplină şi etică şi, respectiv, aprobată o nouă componenţă a acestor organe.
Fiecare colegiu din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor va fi constituit din şapte membri: cinci aleşi de Adunarea Generală a Procurorilor din rândul procurorilor, iar doi vor fi selectaţi de CSP, prin concurs public, din rândul reprezentanţilor societăţii civile. Mandatul membrilor colegiilor va fi de patru ani.
Membrii CSP au aprobat proiectul Regulamentului Adunării Generale a Procurorilor, care va reglementa competenţele şi modul de funcţionare a acestui organ de autoadministrare al procurorilor. Totodată, în cadrul Adunării Generale va fi aprobat şi Codul de etică al procurorilor.