Un complet de judecători CSJ a examinat astăzi recursul CEC şi a casat decizia emisă de judecătoarea Domnica Manole, de la Curtea de Apel. Magistraţii care au dat dreptate Comisiei Electorale Centrale sunt: Tatiana Vieru (preşedintele şedinţei), Valentina Clevadî, Oleg Sternioală, Tamara Chişca-Doneva şi Iurie Bejenaru.

Avocatul Grupului de iniţiativă, Dumitru Pavel, a venit cu un comentariu referitor la decizia CSJ. „Citind această decizie, cu regret, nu am găsit argumente care s-ar referi la temeurile de drept, care atrag nulitatea absolută a hotărârii CEC, ce au fost invocate atât în cererea de chemare în judecată, în declaraţiile scrise înaintate primei instanţe, cât şi în referinţa depusă la CSJ asupra recursului CEC. CSJ nu s-a pronunţat asupra căderii în desuetudine a reglementărilor referitoare la numărul de semnatari ce era valabil la momentul instituirii judeţelor, nu s-a pronunţat asupra neclarităţii legii, care conţine reglementări ambigue, deoarece numărul minim de 200 mii de semnatari nu poate fi echivalat cu un alt număr insinuat de CEC de 360 mii de semnatari, nu s-a pronunţat asupra situaţiilor când în multe raioane pentru iniţierea referendumului trebuie de acumulat mai multe semnături decât pentru validarea lui; a ingorat că cifra de 360 mii nu se regăseşte în Constituţie, fiind o interpretare a CEC; a ignorat recomandările Comisiei de la Veneţia, care impun indicarea clară şi expresă a condiţiilor de declanşare a referendumurilor; a ignorat constatările CtEDO din sute de hotărâri, prin care condamnă statele care aplicau reglementări legale ambiguie şi neclare, statuând că aceste incertitudini întotdeauna trebuiesc tratate în favoarea persoanei”, susţine avocatul.

În acelaşi timp, CSJ a pus în responsabilitatea grupului de iniţiativă faptul că CEC nu a verificat listele sub aspect calitativ, indicînd că aceasta este un impediment în dispunerea referindumului, afirmă Dumitru Pavel.

„Doar acest motiv era suficient pentru anularea hotărârii CEC, care, fiind obligată să verifice listele sub ambele aspecte, cantitativ şi calitativ, a omis să le verifice sub aspectul calitativ. Judecarea cauzei s-a efectuat unilateral, doar în direcţia admiterii recursului CEC, de la ce se afectează serios dreptul celeilalte părţi de a cunoaşte de ce argumentele ei nu sunt luate în consideraţie şi apreciate la justa valoare”, a declarat avocatul Grupului de iniţiativă.

Amintim că în urma protestului organizat pe 6 septembrie 2015 de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, manifestanţii au votat o proclamaţie cu mai multe revendicări, printre care şi organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei astfel încât şeful statului să fie ales prin vot direct, numărul deputaţilor să fie redus de la 101 la 71 şi să fie limitată imunitatea parlamentară. Ulterior, a fost format un grup de iniţiativă, care timp de câteva luni a adunat peste 400.000 de semnături din toată ţara.

Pe 30 martie 2016, Comisia Electorală Centrală a respins iniţiativa de organizare a plebiscitului. Şeful CEC, Iurie Ciocan, a declarat că deşi în listele de subscripţie au semnat peste 400 de mii de cetăţeni, nu s-a respectat condiţia să fie cel puţin 20 de mii de semnături din jumătate din unităţile administrativ teritoriale de nivelul doi.

Grupul de iniţiativă s-a adresat la Curtea de Apel, care la 14 aprilie curent a admis cererea grupului de iniţiativă pentru organizarea referendumului şi a anulat decizia Comisiei Electorale Centrale din 30 martie, prin care a fost respinsă propunerea de organizare a referendumului. La rândul lor, reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale au depus un recurs la CSJ, care astăzi a dat dreptate CEC.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.