„Elaborarea şi aprobarea legilor, precum şi modificarea reprezintă doar primul pas al reformei. În sine, aceste lucruri nu au mare importanţă. Ceea ce cu adevărat contează este implementarea. Reformele de succes nu sunt apreciate de numărul de legi care sunt adoptate, dar de calitatea justiţiei livrate. Calitatea care, probabil, sunteţi cu toţii de acord, a lipsit până acum”, a declarat Donald Carroll, şeful departament Justiţie Penală, ambasada SUA.

Noua Lege a Procuraturii, adoptată recent în lectură finală de Parlament, prevede că şeful instituţiei nu va mai fi numit de forul legislativ, ci de către şeful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Schimbarea mecanismului de numire a procurorului general intră în contradicţie cu prevederile Constituţiei, iar pentru modificarea Legii Supreme sunt necesare cel puţin 67 de voturi în legislativ. Actuala majoritate parlamentară are doar 57 de mandate. În acest context, şeful Delegaţiei UE la Chişinău a făcut un apel către legislatorii moldoveni.

„Mă adresez către părţile interesate în proces să găsească un consens. Altfel, impactul general al Legii Procuraturii va fi unul foarte limitat. Adoptarea unei legi nu ne ajută prea tare. Ceea ce contează mai mult este voinţa de implementare. Mai este încă foarte mult de lucru. Mă refer la legislaţia aferentă şi la modificările în Constituţia Republicii Moldova”, a declarat şeful Delegaţia UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.

Având în vedere că înainte de adoptarea în lectură finală a noii Legi cu privire la Procuratură, reprezentanţii Partidului Democrat au propus, pe ultima sută de metri, mai multe amendamente ce au stârnit nemulţumirea opoziţiei şi a societăţii civile, ambasadorul european le-a sugerat deputaţilor să evite repetarea unor situaţii similare.
„Ştim că există posibilitatea de a modifica legea între prima şi a doua lectură. Totuşi, vă rog frumos să conveniţi asupra conceptului şi să menţineţi acele prevederi fără să apară surprize pe parcurs”, a adăugat Pirkka Tapiola.

Această remarcă l-a deranjat pe deputatul din partea Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu, care i-a sugerat oficialului european să manifeste o atitudine respectuoasă faţă de legislatorii din Republica Moldova.

„Eu nu aş fi de acord cu unii distinşi înalţi oaspeţi, care roagă noi să nu schimbăm esenţial, să nu venim cu careva amendamente conceptuale în Parlament. Noi nu suntem doar o anexă, un apendice al Guvernului, totuşi suntem for legislativ. Am muncit şi avem şi noi experienţă şi atunci să ne daţi voie şi nouă să ne spunem cuvântul atunci când vor veni proiectele de legi în Parlament în dezbateri. Rugăm colegii să ne ajute, dar să respecte şi opiniile şi viziunile noastre, atunci când vom veni cu propuneri de perfecţionare”, a spus deputatul Sergiu Sîrbu.

Chiar astăzi, Curtea Constituţională a avizat pozitiv proiectul de modificare a Legii Supreme la capitolul care descrie noul mecanism de numire a procurorului general. Noua lege cu privire la Procuratură a fost aprobată în lectură finală în luna februarie 2015, urmând să intre în vigoare pe 1 august 2016.