„Astăzi a fost ultimul martor din partea acuzării. Tot astăzi, procurorul a prezentat lista probelor. Au fost certate documentele, mijloacele de probă din partea acuzării şi examinate corpurile delicte. În acest context, un aspect foarte important este faptul că cu câtă rapiditate au loc aceste şedinţe. Spre exemplu, astăzi procurorul a pus pe masa magistraţilor probele lor şi totul a avut loc într-o singură şedinţă. 21 de volume care sunt puse masa magistraţilor să fie examinate într-o singură şedinţă este contra oricărui principiu”, a declarat Popa.

Avocatul lui Filat a precizat că apărarea va opta în continuare pentru şedinţe publice.

Referindu-se la probele acuzării, apărătorul lui Filat a menţionat: „Toţi martori care au fost audiaţi în acest proces nu au adus nicio incriminare directă lui Filat. Martorii au făcut declaraţii prin care au recunoscut că au făcut ei nişte acte ilegale. Aceste probe ale acuzării nu sunt admisibile, ele trebuia să fie excluse în momentul când au fost puse pe masa judecătorului. Credibilitatea şi fiabilitatea lor este contestată sau majoritatea declaraţiilor făcute de martori sunt condiţionate, pentru că majoritatea persoanelor sunt cointeresate. Domnul Filat nu are parte de un proces echitabil”.

Totodată, Igor Popa a anunţat că apărarea va avea peste 30 de martori, printre care fostul guvernator Dorin Drăguţanu şi mai multe persoane cu funcţii înalte. „Printre martori se află şi domnul Drăguţanu şi funcţionari cu funcţii înalte care au fost implicaţi în această fraudă. Urmează să-i ascultăm”, a punctat acesta.

Popa a mai menţionat că şedinţa de mâine în procesul Filat va începe la ora 10:45, precizând că vor fi examinate anumite acte procedurale care nu au fost finalizate astăzi.