Fiul ex-judecătorului Gheorghe Creţu, condamnat la doi ani cu suspendare în dosarul morţii lui Sorin Paciu în timpul vânătorii din Pădurea Domnească, şi-a mai încercat odată norocul. Centrul de Investigaţii Jurnalistice a scris în una din anchetele sale despre faptul că preşedintele Nicolae Timofti a respins anterior atât candidatura sa, cât şi pe cea a lui Petru Harmaniuc, fiul ex-judecătorului Valeriu Harmaniuc, la fotoliile de magistraţi ai Judecătoriei sectorului Centru, notează sursa.

„În viziunea mea, la examinarea candidaturilor sus-menţionate, înaintate pentru numirea în funcţia de judecător, Consiliul Superior al Magistraturii a scăpat din vedere unele circumstanţe ce ţin de integritatea şi reputaţia acestor persoane şi care trebuie să fie luate în calcul şi coroborate cu statutul magistratului”, se arăta în actul prin care şeful statului a respins în octombrie 2014 patru candidaturi (Corneliu Creţu, Petru Harmaniuc, Lucia Bagrin şi Natalia Berbec).

Corneliu Creţu va concura pentru fotoliul de magistrat alături de alţi 12 candidaţi care au depus cereri de participare în concurs. Subiectul ar urma să fie discutat în cadrul şedinţei CSM de marţi, 12 aprilie.

Acesta şi-a început cariera în 2013, devenind asistent judiciar la Judecătoria sectorului Centru. Potrivit declaraţiei pe venit pentru anul 2014, Creţu a avut un salariu de circa 52.000 de lei şi venituri de peste 65.000 de lei din două depozite bancare deschise în anul 2014. El a trecut pe hârtie şi compania CRC Transport LLC, al cărei fondator este, dar fără a indica venituri din activitatea acesteia, precum şi un Mercedes din 2008. Automobilul, dobândit prin comodat, valora 450.000 de lei. Creţu mai arată că deţine a patra parte a unui apartament de 69 de metri pătraţi în valoare de 400.000 de lei. Acesta s-a mai îmbogăţit cu 18.500 de dolari şi 17.500 de euro după nunta petrecută în anul 2014. Alţi 50.000 de dolari soţii Creţu i-au primit ca donaţie din partea părinţilor, adaugă anticorupţie.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.