În timp ce unii salută această hotărâre, alţii sunt de părere că magistraţii şi-ar fi depăşit atribuţiile, asumându-şi competenţe care i-ar revini, de fapt, exclusiv Parlamentului. 

Expertul în drept constituţional Nicolae Osmochescu afirmă că decizia Curţii Constituţionale este una justificată.

„Este o decizie foarte corectă, argumentată, justificată. Se întoarce la poziţia când preşedintele ţării trebuie să fie ales în mod direct de către electorat, prin scrutin liber exprimat, alegeri secrete, liber exprimate. Modificarea făcută în 2000 a fost făcută cu încălcări brutale ale Constituţiei. Parlamentul atunci nu a solicitat avizul Curţii Constituţionale privind necesitatea şi constituţionalitatea modificării Constituţiei. A fost încălcată intenţionat o fază a procesului legislativ. Iată temeiul de ce a fost declarată hotărârea din 2000 neconstituţională”, a comentat Nicolae Osmochescu.

Pe de altă parte, constituţionalistul Alexandru Arsene afirmă că magistraţii Curţii şi-ar fi depăşit atribuţiile atunci când au pronunţat o astfel de hotărâre. În opinia lui, Curtea ar avea dreptul doar să interpreteze prevederile Constituţiei, nu să le şi modifice.

„Şi-a depăşit atribuţiile, a luat asupra sa nişte competenţe care nu sunt stabilite de constituţie pentru CC. Dreptul exclusiv de a modifica Constituţia aparţine Parlamentului RM. Curtea Constituţională nu putea să spună că NU. Voi aţi hotărât, aţi ridicat norma - asta-i dreptul Parlamentului. Constituţia îi atribuie CC dreptul de a interpreta Constituţia şi nu de a anula vreun articol din Constituţie sau de a-l modifica. Atunci când se modifică Constituţia, este proiectul de modificare. CC verifică dacă acest proiect este înaintat de către acei subiecţi strict prevăzuţi în articolul 141. Adică 360 de mii de cetăţeni, al doilea - un număr de cel puţin o treime de deputaţi în Parlament şi al treilea - Guvernul. A verificat, corespunde acestor subiecte, ei le-au înaintat. Mai departe CC nu intră în esenţa proiectului”, a spus Nicolae Osmochescu.