Vorbim despre mai multe persoane cu dizabilităţi locomotorii, care urmau să participe la un proces de la Judecătoria Centru, dar care nu au putut intra în instituţie, întrucât lipsesc rampele de acces. În aceste condiţii, Centrul de Asistenţă Judiciară a Persoanelor cu dizabilităţi s-a adresat cu o petiţie în instanţă, iar magistraţii au dispus examinarea cauzei într-o altă zi şi într-un alt sediu. 

Acum o lună, membrii organizaţiei neguvernamentale Asociaţia "Motivaţie" i-a dat în judecată pe reprezentanţii Primăriei Chişinău. Asta după ce le-au fost ignorate mai multe solicitări cu privire la crearea condiţiilor necesare pentru deplasarea persoanelor cu dizabilităţi pe o stradă recent reparată din capitală.

Examinarea cauzei trebuia să aibă loc în incinta Judecătoriei Centru, într-o sală de şedinţă de la etajul trei, acolo unde persoanele în scaune cu rotile nu au cum să ajungă, întrucât în clădire, pe lângă faptul că nu există rampe de acces, nu este nici lift.

Centrul de Asistenţă Judiciară a Persoanelor cu dizabilităţi a înaintat o petiţie, iar magistraţii au dispus ca examinarea cauzei să aibă loc la Pretura Centru, într-o sală de la etajul întâi. Şi aici, însă lipseşte rampele de acces.

Asta în condiţiile în care de mai bine de trei ani este în vigoare o lege care prevede că instituţiile publice sau de menire socială trebuie să fie dotate cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi.

Nici pretorul şi nici vicepretorii sectorului Centru nu au fost de găsit pentru a comenta situaţia.

Reprezentanţii Judecătoriei Centru au decis amânarea şedinţei şi au obligat Primăria Chişinău să identifice pentru participanţii la şedinţa de judecată cu o sală în care ar putea avea acces persoanele în scaune rulante.

Reprezentanţii Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei nu au fost de găsit pentru a comenta situaţia.

Potrivit Asociaţiei "Motivaţie", în Republica Moldova sunt peste 20 de mii de persoane cu dizabilităţi locomotorii.