„În condiţiile în care am făcut o cerere de recuzare a completului de judecători, pentru că acolo intrau nişte penali, aceşti judecători au respins cererea de chemare în judecată pe care am formulat-o prin care am contestat decizia CSM-ului, au respins cererea de amânare prin care am cerut ca în perioada următoare să iau un avocat care să apere cauza. Au respins aşa, pe bandă rulantă: au respins amânarea şedinţei, au respins cererea de recuzare şi au respins şi cererea de chemare în judecată”, a declarat Năstase.

Avocatul a dat vot de neîncredere pentru judecătorii Ion Druţă, Oleg Sternioală, Galina Stratulat, Valentina Clevadî, Tatiana Vieru şi Ala Cobăneanu. Acesta a motivat decizia prin faptul că magistraţii vizaţi ar fi fost implicaţi în scheme frauduloase.

Amintim că apărătorul a solicitat amânarea primei şedinţe pentru a prezenta în scris argumentele sale. Săptămâna trecută, la Curtea Supremă de Justiţie a avut loc prima şedinţă de judecată în procesul intentat de Andrei Năstase împotriva Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, avocatul cere anularea hotărârii CSM privind înaintarea lui Mihai Poalelungi pentru al doilea mandat la şefia Curţii Supreme de Justiţie.

Pe 9 februarie, CSM a votat pentru realegerea lui Poalelungi la şefia CSJ, singurul candidat înscris în cursă, acesta fiinf implicat în centrul mai multor scandaluri mediatice. Un singur membru al Consiliului s-a opus acestei numiri. Este vorba despre Tatiana Răducanu, care consideră că o parte dintre eşecurile înregistrate de CSJ urmează a fi puse pe seama preşedintelui instituţiei. De menţionat că înaintarea lui Mihai Poalelungi a avut loc pe fundalul unui protest la care au participat reprezentanţi ai societăţii civile şi ai unor partide extraparlamentare, care au încercat să împiedice promovarea judecătorului despre care spun că ar fi un candidat loial oligarhului Vladimir Plahotniuc. Mihai Poalelungi a fost numit în fruntea Curţii Supreme de Justiţie în 2012, când a renunţat la funcţia de magistrat CEDO, unde avea un salariu de aproape 18 mii de euro şi a acceptat să revină în ţară, pentru un venit de aproximativ 10 mii de lei. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.