Procurorul Adriana Beţişor a menţionat că a fost examinată doar cererea de excepţie, care urmează să fie cercetată de Curtea Constituţională. Astfel, instanţa a acceptat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a unui articol din Codul de Procedură Penală care contravine Constituţiei.

Potrivit avocaţilor Filat, magistraţii au admis examinarea demersului potrivit căruia fostul premier este ţinut în arest preventiv în baza unei norme, care ar putea fi declarată neconstituţională. Astfel, în cazul în care CC va hotărî că prevederile conform cărora este menţinut în arest Filat sunt neconstituţionale, atunci partea apărării va putea depune cerere de revocare a măsurii preventive, înainte ca mandatul de arest să expire.

De la începutul acestui proces în cazul lui Vlad Filat astăzi am obţinut o mică reuşită. Ultima dată când am cerut înlocuirea măsurii preventive sub garanţia personală a deputaţilor, instanţa a respins cererea invocând că nu s-a scurs termenul de 30 zile din momentul când a devenit definitivă încheierea lor prin care s-a stabilit arestul de 30 de zile. Noi considerăm că nici nu trebuie să se scurgă aceste 30 de zile, deoarece această normă contravine legii prin care CC a invocat neconstituţionale mai multe articole din Codul de Procedură Penală.

Este un pic ilogic ca să aştepţi să expire 30 de zile şi apoi să ataci la curte. Noi considerăm că nu trebuie să aşteptăm nici un termen şi suntem în drept să solicităm înlocuirea sau revocarea măsurii preventive.

În mod normal această acceptare de instanţa de judecată ar fi dus la suspendarea procesului, trimiterea dosarului la examinare către CC, însă judecătorii au considerat că procesul de judecată nu trebuie suspendat, ceea ce este un mic abuz. Cum poţi să examinezi un dosar în cadrul căruia se judecă o normă care este neconstituţională”, a declarat avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa.

Totodată, acesta a mărturisit că fostul premier urmează să fie investigat de un medic de la Institutul Naţional de Neurologie în această după amiază, după ce ieri a fost implicat într-un incident în cadrul penitenciarului.

O nouă şedinţă de judecată va avea loc mâine la ora 10:30.