În primul caz, reclamantul este Tudor Ciorap, de 51 de ani, din Chişinău. Bărbatul suferă de o tulburare de personalitate. Potrivit reclamantului, care pe 28 octombrie 2006 îşi ispăşea pedeapsa cu închisoarea pentru 11 ani în penitenciarul 13 din Chişinău, un grup de ofiţeri mascaţi, înarmaţi cu bastoane de cauciuc şi cu scuturi metalice l-au forţat, atât pe el cât şi pe colegii de celulă să iasă în coridor şi să se alinieze cu faţa la perete, pentru a se efectua o percheziţie în celulă.

Reclamantul a susţinut că, văzând împrăştiate toate bunurile sale şi ale colegilor săi de celulă, inclusiv alimentele şi medicamentele, a refuzat să se supună ordinului de a intra înapoi în celulă şi a cerut ca procurorul sau colaboratorii penitenciarului să întocmească un raport cu privire la incident. În rezultat, reclamantul a fost bătut, lovit în stomac şi forţat să intre în celulă. În timpul altercaţiei, bărbatul a fost grav rănit la picior şi i-au fost distruşi ochelarii. În aceeaşi zi, reclamantul a fost dus la spital şi diagnosticat cu suspiciune de os fracturat, fiindu-i aplicat un bandaj la picior. Avocatul Guvernul a declarat însă că forţa nu a fost aplicată nici în timpul percheziţiei, nici după, iar celula a fost lăsată în stare bună.

Pe 31 octombrie 2006, Tudor Ciorap a scris o plângere autorităţilor privind maltratarea sa. Pe marginea acestei plângeri, la 8 decembrie 2006 a început urmărire penală. În cadrul investigaţiilor, au fost luate declaraţii atât de la reclamant, cât şi de la alţi deţinuţi, de la personalul penitenciarului precum şi de la personalul medical. Toţi au confirmat faptul că, în esenţă, a existat o altercaţie, că celula în care se afla Tudor Ciorap a fost adusă în dezordine şi că reclamantul a fost rănit la picior.

În februarie 2008 urmărirea penală a fost încetată, fiind reţinută o înregistrare video de 6 minute, realizată de unul dintre ofiţerii care au participat la percheziţie. Reieşind din imagini, ofiţerii nu au aplicat violenţa. Mai mult, reclamantul a fost cel care a acţionat în mod provocator, prin refuzul de a se supune voinţei personalului închisorii.

Urmărirea penală a fost reluată, însă în august 2008 a fost iarăşi încetată. Cererea sa de recurs a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiţie în octombrie 2009.

În faţa Curţii Europene, avocatul lui Tudor Ciorap a invocat articolul 3 din Convenţie, care interzice tratamentul inuman şi degradant, şi articolul 13, dreptul la un recurs efectiv. Reclamantul s-a plâns că a fost maltratat în detenţie şi că urmărirea penală desfăşurată în baza plângerilor sale de maltratare a fost ineficientă. Mai mult, Tudor Ciorap a declarat că materialul video oferit organelor de urmărire penală a fost editat, or acesta include doar şase minute din procesul de percheziţie, care, de fapt, a durat 30 de minute.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 3 din Convenţie, atât sub aspect material cât şi procedural, notând că potrivit unui colaborator al penitenciarului, înainte de efectuarea percheziţiei, reclamantul nu s-a plâns de probleme de sănătate, însă imediat după ce a fost efectuată acea percheziţie, atât el cât şi ceilalţi deţinuţi au solicitat asistenţă medicală.

Astfel, Curtea a notat că chestiunea dacă reclamantul a avut osul piciorului rupt sau a suferit o altă leziune, este mai puţin importantă decât originea prejudiciului cauzat unei persoane ce se află în detenţie. Prin urmare declaraţiile făcute de către o parte din personalul închisorii precum şi de către deţinuţii aceeaşi celule, în care se afla reclamantul, au confirmat versiunea celui din urmă şi sunt suficiente pentru a stabili că înainte de efectuarea percheziţiei, reclamantul nu suferea de careva probleme de sănătate şi nici Guvernul nu a oferit o explicaţie plauzibilă cu privire la cauzarea prejudiciului, prin afirmarea că leziunile trebuie să fi fost auto-provocate, având în vedere că reclamantul s-a făcut cunoscut pentru actele sale anterioare de auto-mutilare mai mult, vociferând ameninţări de a mai efectua asemenea acţiuni la sfârşitul efectuării percheziţiei.

În opinia Curţii, existenţa unei leziuni corporale şi a durerii suficient de intense, astfel încât să necesite asistenţă medicală de urgenţă la un spital, atinge un nivel minim de severitate, astfel încât să se încadreze în sfera de aplicare al articolului 3 al Convenţiei, şi că această situaţie trebuie să fie calificată drept tratament inuman.

Curtea a considerat, de asemenea, că modul în care a fost efectuată percheziţia în celula reclamantului ridică o chestiune separată în temeiul articolului 3 din Convenţie. „Cei care au efectuat această acţiune ar fi trebuit să ştie că celula a fost destinată pentru persoanele care au suferit un tratament medical, şi că cel puţin o parte dintre deţinuţi, inclusiv reclamantul, au suferit de probleme psihice. Având în vedere vulnerabilitatea deosebită a acestor deţinuţi, s-ar fi putut de prevăzut că orice acţiuni realizate în privinţa lor, cum ar fi percheziţiile celulei, urmează a fi efectuate prin implementarea unor măsuri speciale de precauţie ce nu le-ar afecta starea lor psihologică. Într-adevăr, alegaţia necontestată a reclamantului, că percheziţiile anterioare datei de 28 octombrie 2006, au avut loc în prezenţa unui medic, sugerează că autorităţile închisorii erau foarte conştienţi de situaţia specială în celula nr. 20”, se spune în decizia Curţii.

În ceea ce priveşte materialul video realizat în timpul percheziţiei, Curtea a constatat că durata acestuia a fost semnificativ mai mică decât durata percheziţiei. Mai mult decât atât, aproape de sfârşitul înregistrării, reclamantul a solicitat filmarea în interiorul celulei, pentru a arăta mizeria lăsată acolo, fără succes. De asemenea, este clar că filmarea include scene atât la începutul căutării cât şi la sfârşitul acesteia, ceea ce indică că filmarea nu a început aproape de sfârşitul percheziţiei. Curtea a mai notat că în cazul în care a existat controverse în ceea ce priveşte conţinutul şi integritatea video, nu este clar de ce ofiţerul de urmărire penală nu a cerut înregistrarea video în original, dar s-a mulţumit cu vizualizarea unei părţi ce i-a fost prezentată. „Omisiunea de a obţine video original este o deficienţă serioasă în cadrul urmăririi penale, ceea ce duce la concluzia că autorităţile nu au vrut să i-a toate măsurile rezonabile disponibile pentru a se asigura cu probe privind incidentul”, au mai constatat magistraţii europeni.

Astfel, Curtea a concluzionat că în cadrul percheziţiei din 28 octombrie 2006 nu doar că nu au fost luate măsuri speciale de precauţie împotriva creării unui deranj reclamantului ca o persoană bolnavă mintal şi cu handicap, ce se afla în curs de tratament medical într-o celulă rezervată în acest scop, dar, de fapt, l-a umilit, fără motiv , fiind supus unui tratament degradant.

Cu referire la începerea unei urmăriri penale pe marginea plângerii înaintate de reclamant, Curtea notat că deşi autorităţile au fost informate despre cele întâmplate, abia peste o lună a fost iniţiată o acţiune de începere a investigaţiei, ceea ce este inadmisibil, or ofiţerul de urmărire penală a tergiversat iniţierea unei acţiuni. Având în vedere importanţa primelor zile după incident pentru stabilirea existenţei şi a naturii oricărei leziuni, odată cu trecerea timpului acestea se vindecă, astfel întârzierea de mai mult de o lună înainte de iniţierea unei urmăriri penale este incompatibilă cu obligaţiile procedurale prevăzute la articolul 3 din Convenţie.

Reclamantul a pretins suma de 500 de euro cu titlu de prejudiciu material şi 60.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral. De asemenea s-au solicitat 1.500 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului 500 de euro cu titlul de prejudiciu material, 9.000 de Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 150 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În cel de-al doilea caz, reclamantul este Corneliu Savca, de 46 de ani, locuitor al capitalei. În martie 2008, reclamantul a fost arestat, fiind suspectat de participare într-un grup criminal specializat în contrabanda cu heroină. În octombrie 2009, acesta a fost găsit vinovat de alte infracţiuni - neglijenţă şi abuz de putere, fiind condamnat la cinci ani şi nouă luni de închisoare. Această sentinţă a fost ulterior atacată cu apel, iar reclamantul a fost eliberat. Examinarea cauzei continuă şi în prezent.

Între reţinerea şi condamnarea sa, Corneliu Savca a fost deţinut în arest preventiv. Detenţia sa a fost prelungită de-a lungul acestui timp pe motiv că bărbatul a fost acuzat de comiterea unei infracţiuni grave şi că există un risc sporit de obstrucţionare a urmăririi penale.

În faţa Curţii, reclamantul a invocat articolul 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care interzice tratamentul inuman şi degradant. Bărbatul s-a plâns că condiţiile sale de detenţie au fost degradante, iar celulele erau supraaglomerate, murdare şi infectate cu paraziţi. Totodată, Corneliu Savca a invocat articolul 5 §§ 1 şi 3 din Convenţie, (dreptul la libertate şi siguranţă), menţionând că detenţia sa pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost contrară legislaţiei naţionale şi că nu a fost bazată pe motive relevante şi suficiente.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 3 din Convenţie, notând că condiţiile proaste de detenţie au fost constatate pentru anii 2008, 2009 şi 2010 de către Raportorul Special pentru tortură şi alte forme crude, inumane sau degradante de tratament sau pedeapsă şi de către Avocatul parlamentar. Guvernul nu a prezentat probe că, în perioada următoare, au avut loc îmbunătăţiri considerabile în penitenciarul respectiv.

În aceste circumstanţe, Curtea a considerat că suferinţele la care a fost supus reclamantul pe durata detenţiei au depăşit nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi au atins pragul de severitate contrar articolului 3 al Convenţiei.

De asemenea, Curtea a constatat în unanimitate violarea articolului 5 din Convenţie, notând că detenţia reclamantului a depăşit termenul maxim de 12 luni, prevăzut de articolul 186 alin. (8) Cod de procedură penală a Republicii Moldova.

Reclamantul a cerut 32.194 de euro cu titlu de prejudiciu material, 40.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.920 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului 12.000 de euro cu titlu de prejudiciu şi 1.200 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.