Avocatul lui Andrei Baştovoi a cerut eliberarea clientului său din penitenciar, invocând decizia Curţii Constituţionale, în care se precizează că durata arestului preventiv nu poate depăşi 12 luni. Judecătorii, însă, au acceptat argumentele procurorului care consideră că acea hotărâre se referă doar la persoanele care nu au fost condamnate încă, iar în acest caz a fost pronunţată o sentinţă.

Andrei Baştovoi, deputat în primul Parlament, dar şi fost vicepreşedinte al Ascom Group, este învinuit de faptul că a prejudiciat firma lui Anatol Stati cu 180 de mii de dolari şi ar fi pus la cale asasinarea fiului milionarului. Prima instanţă l-a condamnat la nouă ani de puşcărie, iar pe fiul său, cercetat în acelaşi dosar pentru delapidare de fonduri, la opt ani. Ulterior, Curtea de Apel le-a redus pedeapsa celor doi la şapte ani şi jumătate ş, respectiv, şapte ani de închisoare. Avocaţii s-au adresat la Curtea Supremă de Justiţie, iar magistraţii au casat hotărârea Curţii de Apel şi au trimis cauza la rejudecare. Avocatul lui Andrei Baştovoi spune că pe parcursul examinării dosarului, au fost încălcate mai multe principii fundamentale ale drepturilor omului, fapt pentru care a depus patru cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Deocamdată nu a fost pronunţată vreo decizie.