Membrul CSM care a votat împotriva candidaturii lui Mihai Poalelungi, singurul pretendent înscris în cursa pentru şefia CSJ, a fost Tatiana Răducanu, care a declarat că are opinie separată. Dumitru Visternicean a lipsit de la vot, Poalelungi s-a abţinut, iar restul membrilor CSM, nouă la număr, au votat pentru ca Poalelungi să-şi păstreze fotoliul de preşedinte al Curţii Supreme. Examinarea chestiunii a avut loc pe fundalul şi în pofida unui protest. Zeci de manifestanţi au venit la sediul CSM pentru a cere amânarea luării unei decizii şi acceptarea mai multor candidaturi în concurs, întrucât, în opinia lor, Poalelungi s-ar fi compromis. Clădirea CSM a fost încercuită de zeci de poliţişti care au asigurat securitatea membrilor instituţiei.

Spiritele au fost încinse în cadrul dezbaterilor care au avut loc înainte de luarea deciziei. Reprezentanţii au intrat la şedinţă şi au cerut anunţarea unui nou concurs. Acuzaţii la adresa lui Mihai Poalelungi au curs până şi din partea unor colegi.

Modul în care s-a desfăşurat concursul la CSM l-a contrariat şi pe ambasadorul SUA la Chişinău, care a postat un mesaj pe o reţea de socializare. "Ce se întâmplă la CSM? Un singur candidat din interior? Aşa ar trebui să arate reforma sectorului judiciar?", a scris James Pettit. Mihai Poalelungi a plecat fără să facă declaraţii pentru presă, iar şeful CSM nu a fost în măsură să explice în ce fel realegerea lui Poalelungi se înscrie în intenţiile de reformare a justiţiei declarate de autorităţile Republicii Moldova.

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc nu a răspuns la telefon pentru a comenta declaraţiile manifestanţilor cu privire la controlul pe care l-ar avea asupra justiţiei din Moldova.

Fotoliul de şef al Curţii Supreme de Justiţie a devenit vacant întrucât mandatul actualului preşedinte al instanţei, Mihai Poalelungi a expirat. Potrivit procedurii, şeful CSJ este propus de Consiliul Superior al Magistraturii în urma unui concurs, iar apoi candidatura sa trebuie să fie aprobată de Parlament.

Mihai Poalelungi a fost ales în fruntea Curţii Supreme de Justiţie în 2012, când şi-a lăsat funcţia de magistrat CEDO, unde avea un salariu de aproape 18 mii de euro pe lună şi a acceptat să revină în ţară, pentru un venit de aproximativ 10 mii de lei. Judecătorul locuieşte într-o casă de peste 100 de metri pătraţi, estimată la peste 2 milioane de lei şi are trei maşini de lux în valoare totală de un milion şi şase sute de mii de lei. Pe durata mandatului, numele său a fost implicat în mai multe scandaluri mediatice. Fostul deputat PLDM Ion Butmalai declara cu trei ani în urmă, cu referire la informaţii oferite de SIS, că Mihai Poalelungi, ar fi participat în 2012 la elaborarea schemei de legalizare a atacului asupra BEM. Judecătorul a negat orice implicare. Ce-i drept, iniţial, a declarat că nu s-ar fi aflat în ţară în ziua în care potrivit lui Butmalai a fost pus la cale planul, iar ulterior şi-a schimbat declaraţiile după ce a fost contrazis de Poliţia de Frontieră.