Doi bărbaţi învinuiţi de proxenetism au primit câte 4 ani de închisoare cu suspendare după ce procurorii au contestat sentinţa prin care cei doi au fost traşi doar la răspundere contravenţională.
Potrivit procurorilor, în perioada 2014 – 2015, inculpaţii au plasat anunţuri de angajare a tinerelor la un serviciu bine plătit. Astfel, ei au recrutat mai multe fete, care ulterior au fost constrânse să practice videochatul erotic.
În cadrul percheziţiilor, în cinci apartamente din capitală au fost depistate 15 fete, care practicau videochatul erotic, iar indivizii obţineau jumătate sau chiar tot câştigul tinerelor.
În septembrie 2015, prin sentinţa instanţei, procesul penal şi cel contravenţional a fost încetat pe motivul expirării termenului de prescripţie.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău inculpaţii au fost recunoscuţi vinovaţi de proxenetism, fiindu-le stabilite pedepse a câte 4 ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de probă de 4 ani şi, respectiv, 3 ani.
Decizia este cu drept de atac.