Magistratul Adela Andronic de la Judecătoria sectorului Centru a suspendat la începutul anului 2015 activitatea conducerii Biroului Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule pentru aproape două luni. Decizia a fost contestată de BNAA şi anulată ulterior de Curtea de Apel, din motiv că ar fi nefondată şi eronată. Atât şefia Biroului, cât şi Ministerul Justiţiei s-au plâns la Colegiul Disciplinar pe acţiunile judecătoarei, invocând încălcarea normelor imperative ale legislaţiei în procesul de înfăptuire a justiţiei, menţionând că magistrata ar fi dat dovadă de incompetenţă profesională gravă întrucât a suspendat un act pe care nici nu l-a văzut, acesta nefiind anexat la dosar. Colegiul Disciplinar a decis recent aplicarea sancţiunii „avertisment”, fapt care a nemulţumit conducerea BNAA.

Instituţia insistă pe eliberarea judecătoarei întrucât drept consecinţă a deciziei Adelei Andronic, activitatea Biroului a fost suspendată pentru o perioadă de două luni, timp în care au avut loc tranzacţii dubioase la BNAA. Totul a pornit de la cererea companiei „Victoria Asigurări”. În ianuarie 2015, instituţia a con­tes­tat în instanţă hotă­rârea Adu­nă­rii Gene­rale Extra­or­di­nare a mem­bri­lor Biroului Asiguratorilor Auto privind numirea fostului ministru al Finanţelor Mihai Manoli în funcţia de director executiv al Biroului, ocupată până atunci de Oleksandr Pinciuk, originar din Ucraina. Adela Andronic a acceptat pretenţiile „Victoria Asigurări” şi a suspendat numirea lui Manoli, astfel încât Pinciuk a continuat să semneze tranzacţiile efectuate de BNAA până în martie 2015. Deşi Mihai Manoli a înştiinţat băncile că este noul director şi a solicitat ca fără permisiunea sa să nu fie efectuate operaţiuni cu banii BNAA, două bănci - Moldova Agroindbank şi Moldindconbank, nu au ţinut cont de acest fapt şi au acceptat actele semnate de cetăţeanul ucrainean.

Reprezentanţii băncilor cu pricina au declarat anterior în presă că au acţionat în conformitate cu legea, fără a oferi alte detalii. Totuşi, în baza plângerii BNAA, a fost iniţiat un dosar penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, iar Oleksandr Pinciuk a fost dat în căutare internaţională. Potrivit CNA, ancheta stagnează întrucât cetăţeanul ucrainean nu ar fi de găsit.

Amintim că în urma operaţiunilor dubioase efectuate de Biroul Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule din ianuarie până în martie anul trecut instituţia a ajuns în imposibilitatea de a plăti garanţia externă de 4,2 milioane de euro. Din cauza nere­gu­li­lor din sis­tem, la sfârşitul lunii mai 2015 Consiliul Birourilor Carte Verde de la Bruxelles a decis suspendarea Moldovei din sistemul internaţional Carte Verde începând cu 1 octombrie 2015.

Ulterior s-a hotărât amânarea luării unei decizii finale până la 1 aprilie 2016. Între timp, autorităţile de la Chişinău trebuie să îndeplinească un plan de acţiuni aprobat de Bruxelles. În cazul în care autorităţile moldovene nu vor îndeplini aceste sarcini, Consiliul Birourilor a anunţat că nu va mai exista un alt termen şi pe 1 aprilie 2016 ţara noastră va fi suspendată din sistemul Carte Verde. Dacă acest lucru se va întâmpla, şoferii moldoveni vor putea să călătorească în Uniunea Europeană doar în baza unor poliţe de asigurare cumpărate la frontieră, la un preţ de două ori mai mare.

Adela Andronic nu a fost de găsit pentru a-i fi solicitată opinia cu privire la sancţiunea care i-a fost aplicată. Pe durata procedurii disciplinare judecătoarea a declarat că a acţionat în limitele legii.