„Următorul Procuror General trebuie selectat printr-o procedură transparentă şi publică. În acest sens, primordială este desemnarea unei comisii de concurs din care să facă parte oameni credibili, care nu au niciun fel de legătură cu majoritatea parlamentară încropită pe întuneric. Implicarea societăţii civile şi a presei independente este la fel de importantă”, afirmă Maia Sandu, într-o postare pe Facebook. 

Potrivit dânsei, trebuie să fie elaborate criterii clare de eligibilitate pentru candidaţi, proceduri previzibile de desfăşurare a concursului şi indicatori de evaluare meritocratică a competenţelor profesionale. „Toate acestea vor fi în măsură să evite practicile nefaste când decizia finală a comisiei se lua printr-un simplu vot al membrilor comisiei de concurs. Doar în aşa fel cele mai bune persoane vor fi motivate să-şi depună dosarele, iar concursul să nu se transforme într-o farsă, aşa cum s-a întâmplat în trecut în cazul selecţiei celor trei şefi de instituţii– a directorului CNA, a Procurorului General şi a Guvernatorului Băncii Naţionale”, spune fosta ministră.

Un exemplu de concurs care s-a realizat conform tuturor rigorilor din acest domeniu şi care poate fi replicat în cazul selectării procurorului este concursul pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, organizat şi desfăşurat de către comisia instituită de Guvern la finele anului trecut, susţine Maia Sandu. „Doar că Guvernul întârzie să confirme alegerea făcută de comisia de experţi”, punctează ea.

„Chiar dacă nu credem că guvernarea îşi doreşte un concurs credibil, vom urmări îndeaproape acest proces şi, la fiecare încercare de fentare, vom informa opinia publică şi partenerii de dezvoltare”, a conchis fosta ministră a Educaţiei.