„Îmi asum greutatea cuvintelor pe care le spun acum. Am vorbit cu reprezentanţii structurilor internaţionale, surse pe care n-o să le divulg, care deţin informaţii pe care le consider suficient de importante - că în puşcărie se pregătea un atentat la viaţa lui Grigore Petrenco”, a spus Ana Ursachi, în cadrul unei conferinţe de presă.

„În îndepărtatul decembrie 2014 am fost preîntâmpinată privind informaţii referitor la un atentat la viaţa lui Ion Butmalai şi ştiţi ce a urmat. De aceea n-o să mai ignor semnale”, a adăugat avocata, fără să ofere alte detalii privind atentatul care i s-ar fi pregătit ex-deputatului Petrenco.