CNI-ul a fost sesizat de reprezentanţii Serviciului de Informaţii şi Securitate, care l-au suspectat pe Melniciuc de faptul că şi-ar fi tăinuit o parte din avere, asta în condiţiile în care mama acestuia, o pensionară de 78 de ani, care a lucrat toată viaţa în colhoz, deţine imobile în valoare de peste patru milioane de lei în capitală.

Membrii CNI spun că nu au competenţe să verifice averea femeii, întrucât nu este subiect al declarării.

CNI a dispus iniţierea controlului în privinţa preşedintelui Judecătoriei sectorului Râşcani, Oleg Melniciuc, în luna noiembrie când Serviciul de Informaţii şi Securitate l-a suspectat pe magistrat că nu şi-a declarat o parte din bunurile pe care le deţine. Averea lui Melniciuc a mai fost verificată de CNI în 2014, însă ulterior, instituţia a dispus clasarea cauzei. Şi de această dată, reprezentanţii Comisiei Naţionale pentru Integritate au decis să închidă subiectul.

Potrivit unei investigaţii realizate în 2014 de "Ziarul de Gardă", mama judecătorului, Elena Melniciuc, deţine un spaţiu nelocativ, de peste 100 de metri pătraţi, în subsolul unui bloc nou de pe strada Eminescu, iar alte două în sectorul Ciocana, în demisolul a două blocuri de pe bulevardul Mircea cel Bătrân. Primul are o suprafaţă de 109 metri pătraţi, iar cel de-al doilea, pe care mama lui Melniciuc îl deţine împreună cu o tânără, are 230 de metri pătraţi. Femeia mai este proprietara unui teren pentru construcţii în sectorul Centru, cu o suprafaţă de 5,6 ari. Potrivit declaraţiilor de avere depuse de judecător, în 2014, ea i-a donat fiului 100 de mii de lei, în 2013 - 50 de mii de lei, iar în 2012 - alte 10 mii.

Deşi este milionară în acte, Elena Melniciuc nu stă într-un palat, ci într-o casă bătrânească din satul Mândâc, raionul Drochia. Potrivit declaraţiei de avere pentru 2014, Oleg Melniciuc a avut venituri de 151 de mii de lei din activitatea de şef al Judecătoriei Râşcani şi peste opt mii de lei din cea de profesor. Magistratul indică în document şi castelul de lux în care locuieşte, cu o valoarea cadastrală de peste două milioane de lei.

Totodată, în 2014 Jurnal TV a difuzat un reportaj despre faptul că în subordinea şefului Judecătoriei sectorului Râşcani activau mai multe rude prin afinitate, dar şi un contabil-şef care exercita aceeaşi funcţie şi la Curtea Supremă de Justiţie, instanţă condusă de naşul de cununie al lui Melniciuc, Mihai Poalelungi.

Atunci, membrii Consiliului Superior al Magistraturii i-au reproşat lui Melniciuc faptul că nu s-a ghidat de lege atunci când şi-a angajat cumnata în calitate de grefieră, iar ulterior Ludmila Bobeica, dar şi contabilul-şef Valentina Nicolaev şi-au dat demisia.