„El trebuia să oprească fărădelegea cu miliardul. Era procuror anticorupţie şi când domnul Gofman spunea că a raportat spălările de bani, cu miliardul, procurorul (Harunjen) îl informa pe procurorul general. Adică el zilnic monitoriza asta. Şi când fostul procuror general Gurin a spus în Parlament că el ştie că de acolo se fura cu sacul, dacă într-adevăr Gurin ştia de asta, atunci el numai de la Harunjen ştia”, a declarat Diacov, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Mai mult, Diacov spune că Eduard Harunjen a fost prima persoană responsabilă din Procuratura Generală care trebuia să oprească maltratarea tinerilor în comisariatele de poliţie după protestele din aprilie 2009. „Harunjen a fost persoana nr.1 în Procuratură care a fost responsabil de toate evenimentele din 7 aprilie, toate potlogăriile care s-au întâmplat în Ministerul de Interne, cu bătaia. El era persoana nr. 1 care trebuia să oprească”, a adăugat fostul şef al procuraturii municipiului Chişinău.

Ivan Diacov afirmă că există şi alte circumstanţe care pun problema integrităţii celui care a fost desemnat procuror general. „Domnul Harunjen prin 2002, dacă nu greşesc, a fost eliberat din funcţia de adjunct al procurorului municipiului Chişinău. A fost un pic de gălăgie, pe urmă l-au pus mai departe. Nicăieri nu scrie că el a fost eliberat din funcţie”, a spus Diacov. Întrebat dacă ştie ceva despre cazul legat de Eduard Harunjen în care acesta a fost învinuit că a luat mită 200 de mii de dolari, Ivan Diacov a menţionat: „Eu nu cunosc dacă a luat, dar că vorbele acestea au fost, sigur că ţin minte. Anume şi cu vorbele acestea el şi a fost destituit din funcţie”.

Şi alţi invitaţi în cadrul emisiunii au declarat că Harunjen este lipsit din start de credibilitate, întrucât a preferat să tacă despre fărădelegile care s-au produs în sistem. „Aşa este într-un stil european, tot vorbim de asta, de când s-a născut această persoană, trebuie să fie cum a învăţat la şcoală, cum s-au comportat, toată informaţia trebuie să fie, merită sau nu, iată la noi parcă da, da şi ne pomenim cu nişte controversaţi în diferite funcţii”, afirmă fostul procuror Pavel Midrigan.

„Prin om al sistemului, una este dacă se are în vedere un profesionist care are experienţă îndelungată, dar altceva este un om loial sistemului, care ştia de toate fărădelegile care s-au făcut în acest sistem şi a tăcut şi datorită la aceasta şi-a primit punctele. Şi atunci credibilitate cel puţin pentru societatea civilă este cu multe semne de întrebare. Noi, de la societatea civilă, am aşteptat ca în tot procesul acesta va fi şi o verificare a acestor candidaţi din partea SIS”, afirmă directorul Transparency International Moldova, Lilia Caraşciuc.

Eduard Harunjen nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile. După ce ieri a fost desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor, astăzi preşedintele în exerciţiu Nicolae Timofti a şi semnat decretul de numire în funcţie, iar Harunjen a depus jurământul. Totul s-a făcut pe ascuns, departe de ochii presei.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.