„Pe de o parte, este dureros pentru că oameni cu verticalitate, cu experienţă, care îşi permiteau să zică inclusiv în şedinţa de judecată anumite aspecte pe cauze anumite, pleacă din sistem. Dar noi nu putem să-i condamnăm pentru faptul că statul, în prezent, le oferă o oportunitate de a pleca la pensie cu sume destul de bune. Şi haideţi să recunoaştem că, la moment, pensiile judecătorilor sunt dintre cele mai mari din sistemul bugetar de stat”, afirmă expertul.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, juristul a declarat că modificarea sistemului de pensii conţine mai multe carenţe, care urmează să fie abordate în mod foarte serios. Ion Guzun a amintit şi despre modificarea legislaţiei cu privire la salarizare şi pensionare a judecătorilor din 2013, susţinând că atunci promulgarea legii a fost întârziată de preşedintele ţării, iar mulţi judecători au plecat intenţionat din sistem doar pentru a beneficia de salariile majorate şi pensiile recalculate, şi îndemnizaţia deplină.

„La acel moment, aceste lucruri nu au fost pe deplin gândite pentru că, în mod natural, odată ce salariile judecătorilor se majorează, se vor majora în mod proporţional şi pensiile. Doar că pensiile judecătorilor au fost calculate într-un mod preferenţial în comparaţie cu orice altă profesie”, a comentat Guzun.

Juristul de la Centrul de Resurse Juridice susţine că, actualmente, pensiile judecătorilor sunt unele dintre cele mai mari din sistemul bugetar de stat. Totodată, expertul regretă că din sistem au decis să plece judecători cu verticalitate, precum Tatiana Răducanu şi Domnica Manole, dar nu cei cu probleme de integritate.

„Îmi pare rău, doamna Răducanu tot timpul a menţionat în şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii despre problemele cu care se confruntă sistemul judecătoresc. Doar că dumneaei pleacă din sistem. Doamna Domnica Manole, la fel, care a vorbit în mod deschis despre problemele din sistem. Şi văd că, părerea mea, plăteşte pentru aceste discursuri, în mod direct. Sunt câţiva judecători care vorbesc despre problemele din sistem, doar că, cu părere de rău, aceştia nu sunt susţinuţi. Nu am văzut să plece judecători cu probleme mari de integritate, care nu justifică bunurile pe care le deţin, raportate la veniturile sale, având maşini, ştiţi foarte bine, Porsche cu valoare de 11.000 de lei. Aceste persoane nu au plecat din sistem”, a adăugat Ion Guzun.