De asemenea, cei doi reprezintă şi compania Status-Prim, un alt câştigător al licitaţiilor organizate de direcţiile de educaţie din Chişinău. Faptul că Natalia Bahcivanji este fiica Tatianei Cebotari ne-a fost confirmat de mai multe surse din cadrul Ministerului Educaţiei şi a Curţii de Conturi, unde funcţionara a activat anterior.

Potrivit unei anchete realizată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Sanex Comerţ a livrat în acest an produse alimentare copiilor de la grădiniţele din sectoarele Botanica, Centru şi Ciocana. Pentru cele nouă contracte încheiate, firma din Ialoveni a obţinut un venit de opt milioane de lei. Compania Sanex-Comerţ a livrat produse alimentare nu doar în Chişinău, dar şi în întreaga republică, având semnate peste 300 de contracte cu primării, licee, instituţii medicale din mai multe raioane. Firma o are în calitate de fondator şi administrator pe Stepanida Grosu.

Compania Status-Prim, creată în 2009 în satul Alexandrovca, Ialoveni, tot acolo unde îşi are adresa juridică şi Sanex Comerţ, este fondată şi administrată de Nadejda Bahcivanji. În 2012, compania a câştigat sute de tendere pentru asigurarea cu produse alimentare a instituţiilor de învăţământ din republică, ulterior însă nu a mai participat la licitaţii.

Nici anul acesta, în baza de date a Agenţiei Achiziţii Publice nu figurează niciun contract semnat de firmă cu vreuna din direcţiile de educaţie de sector din Chişinău. Firma fie a fost contractată prin intermediul Pieţei Centrale, fie a fost subantreprenor al SRL Sanex Comerţ.

Natalia Bahcivanji şi soţul ei Serghei par să figureze şi în interceptările telefonice făcute publice de CNA. Aceasta pare a fi femeia care discută cu un bărbat despre merele stricate, care urmează a fi livrate grădiniţelor.

Natalia şi Serghei Bahcivanji sunt cercetaţi penal pentru trafic de influenţă şi corupere activă. În prezent, aceştia se află în arest pentru 20 şi, respectiv, 30 de zile.

Am căutat-o ore în şir pe Tatiana Cebotari la numărul de telefon de serviciu, dar funcţionara nu se află la birou. Consiliera nu răspunde nici la numărul de mobil. Ulterior, şefa serviciului de presă al Ministerului Educaţiei ne-a comunicat că Cebotari se află în teritoriu, împreună cu mai mulţi funcţionari ai ministerului, efectuând, cel mai probabil, verificări privind calitatea produselor alimentare din şcoli şi grădiniţe. Ministra Educaţiei, Corina Fusu, ne-a răspuns la telefon că este în concediu medical şi nu ne poate oferi niciun detaliu. „Nu vă pot oferi oficial niciun detaliu, pentru că sunt acum în concediu de boală şi astfel sunt în afara acestei structuri”, ne-a răspuns ministra. 

Joi, 24 noiembrie, procurorii şi ofiţerii Anticorupţie au anunţat despre reţinerea a 17 funcţionari publici şi reprezentanţi ai agenţilor economici în dosarul licitaţiilor trucate cu produse alimentare la şcolile şi grădiniţele din capitală, în total fiind bănuite 23 de persoane. Reprezentanţii CNA au explicat că trucarea licitaţiilor a avut loc prin aranjarea condiţiilor de concurs pentru un anumit agent economic, participarea diferitor firme care, în realitate, erau gestionate de aceeaşi persoană sau oferirea de informaţii contra plată despre celelalte oferte prezentate. Suma mitei era de până la 10.000 de lei.