Potrivit rechizitoriului, Platon este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 de milioane de lei. Procurorii au ajuns la concluzia că banii obţinuţi prin înşelăciune sub formă de credite au fost transferaţi pe conturile mai multor companii off-shore, pentru a le deghiza provenienţa ilegală, iar, ulterior, o parte din ei a fost utilizată pentru stingerea unor credite obţinute anterior de către învinuit în băncile din Republica Moldova.

Procurorii mai spun că învinuitul a beneficiat de credite în valoare de peste 800 de milioane de lei de la BEM, utilizând persoane interpuse care, pentru obţinerea banilor, au gajat acţiuni la Moldindconbank, compania ASITO, bunuri imobile ce aparţineau Moldindconbank, precum şi bunuri din Federaţia Rusă. Banii au ajuns însă pe conturile a zeci de firme off-shore, dar şi a unor companii şi instituţii financiare din Rusia, Letonia şi Ucraina. Toate acestea pentru a le conferi o provenienţă legală.

În prezent, procurorii au aplicat sechestru pe bunuri, părţi sociale ale companiilor rezidente, ce aparţin învinuitului, şi conturi bancare în valoare de aproximativ 700 milioane de lei.

Veaceslav Platon riscă până la 15 ani de închisoare pentru escrocherie şi pentru spălare de bani.