Şedinţa a durat mai bine de două ore, iar în sală au putut fi observaţi reprezentanţi ai Misiunii norvegiene de experţi NORLAM, ai OSCE şi ai ambasadelor, printre care cea a Olandei. Raportor a fost desemnat controversatul judecător Ion Druţă, care a figurat anterior în dosare de prejudiciere a bugetului de stat. După ce, în trecut, CSJ a respins două cereri de recuzare a completului, Domnica Manole afirmă că, deşi s-a conformat deciziilor, continuă să aibă dubii în privinţa unor judecători. 

Avocaţii Domnicăi Manole susţin că decizia CSM este ilegală. Ei au invocat în acest sens mai multe nereguli.

De partea cealaltă, reprezentantul Consiliului a respins învinuirile şi a declarat că instituţia a procedat legal. 

A urmat etapa dezbaterilor. Unii dintre judecătorii, care examinează cauza, au avut întrebări, însă reprezentantul CSM nu a oferit răspunsuri exacte. În legătură cu apariţia circumstanţelor noi, completul a anunţat o pauză. 

Totodată, Domnica Manole spune că la aproape şase luni de la iniţierea urmăririi penale, nu a fost invitată la Procuratură. 

Următoarea şedinţă va avea loc la sfârşitul lunii. Amintim că, în mai, CSM i-a permis Procuraturii Generale să iniţieze urmărirea penală a Domnicăi Manole, în urma deciziei de a obliga Comisia Electorală Centrală să organizeze referendumul de modificare a Constituţiei, iniţiat de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr. Hotărârea Consiliului a fost criticată de reprezentanţi ai societăţii civile şi a provocat nedumerirea Delegaţiei Uniunii Europene şi a Ambasadei americane la Chişinău. Recent, şi membrii Comitetului ONU pentru Drepturile Omului au dezbătut subiectul şi s-au arătat îngrijoraţi de acest caz.