„Pe perioada mandatului de preşedinte al Curţii Constituţionale, dl Alexandru Tănase şi-a permis să facă declaraţii publice incompatibile cu prevederile Codului jurisdicţiei constituţionale”, se arată într-un comunicat al partidului.

Precizăm că reprezentanţii PCRM au organizat şi un protest în faţa Curţii Constituţionale şi au scandat: „Tănase la dubă!” şi „Demisia!”.

Mai mult, comuniştii au depus o sesizare şi au elaborat un proiect de lege care prevede ca „Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive după aprobarea lor de către Parlamentul Republicii Moldova cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi”.

„Înaintarea prezentei iniţiative legislative rezidă din faptul că în ultimii ani suntem martori la faptul cum Curtea Constituţională a Republicii Moldova vădit îşi depăşeşte atribuţiile. Magistraţii Curţii ne impun prea des regulile lor după care să trăim, reguli de comportament pentru subiecţii de drept constituţional şi asta în timp ce, Curtea Constituţională este în drept doar să se expună asupra constituţionalităţii, nu să modifice Constituţia”, se mai arată în nota informativă a proiectului de lege elaborate de comunişti.