Serviciul de Informaţii şi Securitate a atacat în instanţă decizia CSM, care a refuzat să anuleze o hotărâre a Colegiului Disciplinar, prin care Ion Ţurcan era scutit de pedeapsă, în pofida abaterilor menţionate de instituţie. Şeful SIS, Mihai Balan, nota în document că "dispune de informaţii ce denotă relaţii de interes dubios între Ion Ţurcan şi controversatul om de afaceri Ion Vînaga, cunoscut pentru legături cu lumea interlopă". La şedinţa CSJ au participat reprezentanţii CSM şi SIS. Contestaţia a fost examinată de un complet format din cinci judecători. 

Completul a refuzat să spună cine anume a avut opinii separate. Decizia CSJ nu mai poate fi atacată. Menţionăm că printre abaterile invocate de SIS în cazul lui Ion Ţurcan se numără primirea drept cadou a unei arme de vânătoare, deplasarea în România cu un automobil al unui om de afaceri care are legături cu lumea interlopă, parte într-un dosar examinat de judecător. Toate învinuirile au fost însă respinse de către acesta, iar Ion Vînaga nu a fost de găsit pentru a comenta acuzaţiile SIS. Nu este pentru prima dată când numele magistratului este implicat în scandaluri.

Acum cinci ani, Ziarul de Gardă a scris că Ion Ţurcan ar fi judecător raider în urma unei decizii în privinţa Universalbank, când acţiu­nile instituţiei financiare au tre­cut în pro­pri­e­ta­tea unei firme offshore din Panama. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.