Potrivit hotărârii Colegiului pentru selecţia şi cariera judecătorilor, al cărui preşedinte de şedinţă a fost Ion Pleşca, şeful Curţii de Apel Chişinău, cunoscut opiniei publice prin prisma participării la vânătoarea fatală din Pădurea Domnească, Mihai Poalelungi a fost acceptat pentru accederea în concurs, obţinând 125 de puncte, adică scorul maxim. În motivare, actualul preşedinte al CSJ a subliniat, printre altele, că vrea să îmbunătăţească actul de justiţie şi să continue măsurile demarate în reformarea sistemului judiciar. Candidatura sa este însă dezaprobată de către unii experţi în drept şi jurnalişti, care se arată alarmaţi de faptul că Poalelungi nu are contracandidaţi în competiţia pentru şefia Curţii Supreme de Justiţie.

Preşedintele CSJ a refuzat să comenteze acuzaţiile ce i se aduc. Anterior, însă, el a negat faptul că ar fi omul prim-vicepreşedintelui PD Vladimir Plahotniuc. Fotoliul de şef al Curţii Supreme de Justiţie va deveni vacant în februarie, atunci când expiră mandatul actualului preşedinte al instanţei, Mihai Poalelungi. Potrivit procedurii, şeful CSJ este propus de Consiliul Superior al Magistraturii în urma unui concurs, iar apoi candidatura sa trebuie să fie aprobată de Parlament. În cazul în care Mihai Poalelungi nu ar întruni numărul necesar de voturi în CSM, instituţia va anunţa concurs repetat.
Mihai Poalelungi a fost ales în fruntea Curţii Supreme de Justiţie în 2012.

Pe durata mandatului, numele său a fost implicat în mai multe scandaluri mediatice. Fostul deputat PLDM Ion Butmalai declara cu trei ani în urmă, cu referire la informaţii oferite de SIS, că Mihai Poalelungi, ar fi participat în 2012 la elaborarea schemei de legalizare a atacului asupra BEM. Judecătorul a negat orice implicare. Ce-i drept, iniţial, a declarat că nu s-ar fi aflat în ţară în ziua în care potrivit lui Butmalai a fost pus la cale planul, iar ulterior şi-a schimbat declaraţiile după ce a fost contrazis de Poliţia de Frontieră.