În aprilie 2014, inculpatul a racolat două tinere, cărora le-a promis un serviciu bine plătit în Cipru. Victimelor li s-a spus că vor lucra în calitate de dansatoare. La destinaţie, una dintre fete a fost forţată să acorde servicii sexuale timp de aproape două săptămâni, după care a reuşit să-şi contacteze rudele care au ajutat-o să revină acasă. Cea de-a două victimă nu a ajuns la locul destinaţiei, fiind reţinută în drum spre aeroport împreună cu inculpatul.

Individul de 42 de ani a fost condamnat la zece ani de închisoare în penitenciar de tip închis. Verdictul a fost pronunţat în lipsa inculpatului, acesta fiind anunţat în căutare.