Conducând un automobil Rover, bănuitul nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil acoperit cu polei şi a tamponat în plină viteză un Nissan care staţiona pe acostament.

Şoferul automobilului Rover are calitate de bănuit şi a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore. Fiind audiat de procurori, acesta neagă vinovăţia sa de comiterea accidentului, încercând să ducă în eroare organul de urmărire penală. Bănuitul are 29 de ani, este locuitor al capitalei şi în acea zi se întorcea de la o petrecere care avuse loc în ajun la Orheiul Vechi.

Pentru elucidarea tuturor circumstanţelor, procurorii au dispus efectuarea expertizei medico-legale, s-a procedat la ridicarea imaginilor video de pe camerele de monitorizare a traficului rutier din localităţile prin care s-a deplasat bănuitul pentru a stabili dacă a fost încălcat regimul de viteză.

Astfel, acesta riscă închisoare de la şase până la zece ani cu privarea de dreptul de a conduce pe un termen de până la cinci ani.

Menţionăm că tragicul accident a avut loc ieri dimineaţă, pe traseul din preajma satului Peresecina, raionul Orhei. În urma accidentului, pasagera Nissanului şi fetiţa ei de şapte ani au decedat pe loc. Impactul dintre cele două maşini a provocat un accident în lanţ, în care au fost implicate cinci autoturisme.