Bacteriile sunt vulnerabile împotriva bacteriofagelor, virusuri care pot deturna mecanismele genetice ale bacteriilor, forţându-le să producă ADN viral, scrie Science News.

Unele bacterii se protejează de aceste atacuri cu ajutorul unui sistem numit CRIPR, care stochează bucăţi de ADN invadator, pentru ca bacteria să-l recunoască şi să se apere pe viitor.

Genele asociate imunităţii tind să se aglomereze în unele zone din genom. Rotem Sorek şi echipa sa care au realizat acest studiu, au analizat informaţia genetică de la aproximativ 45.000 de microbi.

Apoi, savanţii au extras părţile relevante din ADN şi le-au introdus în Escherichia coli şi Bacillus subtilis, bacterii care pot fi crescute în laborator. Pasul următor a constat în monitorizarea modului în care bacteria a rezistat atacurilor virusurilor, atunci când diverse gene inserate au fost şterse. Dacă ştergerea unor gene afecta capacitatea bacteriei de a lupta împotriva virusurilor, însemna că acele gene aveau un rol imunitar.

La final, cercetătorii au găsit că nouă grupuri de gene bacteriene luptau împotriva bacteriofagelor, iar un grup proteja împotriva plasmidelor, o altă sursă de ADN străin.

Studiul mai scoate la iveală şi o posibilă origine comună între sistemele imunitare bacteriene şi sisteme de apărare similare în organisme mai complexe. Unele dintre genele din fragmentele de ADN găsit sunt cunoscute pentru rolul important în sistemele imunitare la plante, mamifere şi nevertebrate.