Hidraţii de metan, care au aspectul şi consistenţa gheţii, se găsesc în sedimente marine şi servesc drept ciment. „Dacă acestea nu mai sunt stabile, sedimentul poate să piardă coeziunea şi să coboare pe pante pentru a da naştere unei alunecări de teren subacvatice”, explică Stéphan Ker, co-autor al acestui studiu şi cercetător în domeniul geologiei marine la Institutul Francez de Cercetări pentru Exploatarea Mării.

Sub efectul sării, aceşti hidraţi disociază şi eliberează metan în coloana de apă, apoi potenţial în atmosferă, subliniază cercetătorul, care reaminteşte că metanul este un gaz cu efect puternic de seră, de 25 de ori mai mare decât dioxidul de carbon, în cauză în încălzirea globală.

Acest fenomen este specific Mării Negre datorită schimbării salinităţii apelor sale de-a lungul mileniilor. „Până acum 9000 de ani, Marea Neagră era un lac de apă dulce, dar, după contactul cu Marea Mediterană, concentraţia de sare a crescut şi de 2000 de ani ea perturbă compoziţia sedimentelor”, explică Stéphan Ker.

O suprafaţă de 2.800 km2 ar putea fi afectată de acest fenomen în 5000 de ani, ceea ce corespunde unui volum de gaze estimat până la 200 miliarde m3- adică echivalentul a 5 ani de consum de gaze naturale pentru o ţară precum Franţa, scrie rador.ro.

Până în prezent, s-a putut observa doar destabilizarea hidraţilor provocată de schimbările de temperatură şi presiune (variaţia nivelului oceanelor, de exemplu), subliniază acest studiu realizat de cercetătorii de la Ifremer, precum şi de cercetători de la Institutul de Geologie Marină din România, GeoEcoMar.

Aceste rezultate sunt rezultatul unei campanii oceanografice desfăşurate în 2015 în partea românească a Mării Negre, cu sedimente prelevate la o adâncime de 800 m şi măsurători seismice cu rezoluţie foarte mare.