Cele două galaxii din această fotografie realizată de Telescopul Spaţial Hubble sunt denumite MCG+01-38-004 (cea de deasupra, cu nuanţe roşiatice) şi respectiv MCG+01-38-005 (cea de dedesubt, în nuanţe de albastru).

MCG+01-38-005 (cunoscută şi drept NGC 5765B) este un tip special de "megamaser". Nucleul activ al acestei galaxii produce o cantitate uriaşă de energie, care stimulează norii galactici înconjurători formaţi în mare măsură din vapori de apă. Atomii de hidrogen şi oxigen din care este compusă apa absorb o parte din această energie pe care apoi o re-emit la nişte lungimi de undă specifice, dintre care una din zona microundelor, invizibilă pentru telescopul Hubble, dar care poate fi detectată de alte telescoape. Astfel, galaxia albastră MCG+01-38-005 a devenit cunoscută ca un "megamaser" de apă.

Astronomii analizează astfel de obiecte cosmice pentru a înţelege mai bine proprietăţile fundamentale ale Universului. Emisiile de microunde provenite de la galaxia MCG+01-38-005 au fost folosite pentru a calcula o valoare cât mai exactă a constantei Hubble, care măsoară viteza de expansiune a Universului. Această constantă universală, precum şi telescopul orbital care a realizat fotografiile au primit numele astronomului Edwin Hubble, ale cărui observaţii au dus la descoperirea expansiunii Universului.