Conducătorul studiului, Oliver Padget, din cadrul Departamentului de zoologie de la Oxford, a declarat că parcurgerea suprafeţelor de apă este o ''provocare extremă'' pentru păsări ţinând cont de ''distanţele lungi pe care le străbat, de condiţiile meteorologice schimbătoare şi de lipsa unor puncte de reper stabile''.

''Experimente anterioare s-au concentrat pe strămutarea fizică a păsărilor asociată cu o anumită formă de manipulare senzorială, precum deprivarea magnetică sau olfactivă. Dovezile acestor experimente au sugerat că îndepărtarea simţului mirosului afectează întoarcerea păsărilor acasă, în timp ce perturbarea simţului magnetic a prezentat rezultate neconcludente'', a explicat Padget.

Cercetătorul a arătat că unii critici au pus la îndoială aceste rezultate susţinând că păsările au fost strămutate artificial sau că deprivarea senzorială ar putea de fapt afecta o funcţie asociată, cum ar fi motivaţia acestora de a reveni acasă sau capacitatea lor de a găsi hrană.

''Noul nostru studiu elimină aceste obiecţii, iar în viitor va fi foarte dificil de susţinut că olfacţia nu joacă un rol important în navigaţia păsărilor deasupra oceanelor'', a susţinut Padget.

În cadrul experimentului, oamenii de ştiinţă au urmărit îndeaproape acţiunile şi comportamentul a 32 de exemplare de păsări marine din specia Calonectris diomedea, în apropiere insulei Menorca (Spania). Păsările au fost împărţite în trei grupuri: unul format din exemplare cărora le-a fost incapacitată abilitatea de miros, unul dotat cu magneţi de mici dimensiuni şi altul care reprezenta grupul de control. Păsărilor le-au fost ataşate sisteme de monitorizare miniaturale prin GPS şi nu au fost strămutate, ele fiind urmărite în cadrul natural familiar, pe parcursul zborurilor pentru căutarea hranei.

Eliminarea simţului mirosului nu a afectat motivaţia lor de a reveni acasă sau capacitatea de a găsi surse de hrană. Însă, deşi păsările private de miros au efectuat cu succes călătorii pe coasta catalană şi în alte zone din apropiere, acestea au demonstrat un comportament de orientare foarte diferit de grupul de control pe parcursul distanţelor parcurse deasupra apei. În loc să se orienteze cu succes către casă, acestea au adoptat rute directe şi prost orientate de-a lungul oceanului ca şi cum ar fi urmat indicaţiile unui compas care le îndepărta de zonele de hrănire şi care nu le putea ajuta să îşi actualizeze poziţia.

În cazul acestor exemplare, simţul orientării s-a îmbunătăţit la apropierea de uscat, acest lucru sugerând că păsările au nevoie să consulte o hartă olfactivă atunci când nu zăresc pământul, însă devin imediat capabile să găsească drumul spre casă când recunosc puncte de orientare familiare.

''Din câte cunoaştem, acesta este primul studiu care monitorizează călătoriile libere de căutare a hranei la păsările manipulate senzorial'', a autorul studiului, Tim Guilford, profesor de comportamentul animalelor şi conducătorul grupului Oxford Navigation Group din cadrul Departamentului de zoologie de la Oxford.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul ''Scientific Reports''.