Un grup de cercetători suedezi oferă un răspuns cel puţin satisfăcător. Înainte de acesta, de menţionat că atomii dintr-un corp de fier solid au, la presiuni şi temperaturi normale, o structură cristalină cubică. Aceasta se poate schimba, în funcţie de aceşti doi parametri, scrie Curiosity.

La presiuni extrem de mari, structura de fier se schimbă într-una hexagonală, cu fiecare punct înconjurat de alte 12, spre deosebire de structura cristalină cubică unde fiecare punct este înconjurat de alte opt.

Cum este lesne de imaginat, presiunea din centrul Pământului este extrem de  mare - de 3,5 milioane de ori mai mare ca presiunea pe care o experimentăm la suprafaţă. Te-ai aştepta ca structura cristalină să fie una hexagonală. Aşa au crezut şi oamenii de ştiinţă: că o structură cubică nu poate există în asemenea condiţii. Totuşi, studiul publicat recent al savanţilor de la KTH Royal Institute of Technology din Stockholm, Suedia, ajunge la concluzia că într-adevăr este vorba de o structură cubică, rezultat la care au ajuns în urma analizei computerizate a datelor culese de Livermore Lawrence National Laboratory din California. Acest lucru se întâmplă tocmai datorită condiţiilor extreme. La temperaturi normale şi presiuni ridicate, structura cubică este instabilă, iar planurile cristaline/atomice alunecă din structură, ducând astfel la apariţia stării lichide. În condiţiile de temperaturi şi presiuni extreme din miez, atomii se mişcă atât de repede şi sunt atât de apropiaţi unii de alţii încât nu au unde să se ducă; precum călătorii dintr-un autobuz extrem de aglomerat, îşi pot schimba poziţia, dar forma originală rămâne.

Aşadar, acest lucru explică de ce miezul rămâne solid, în ciuda temperaturilor şi presiunilor extreme. De asemenea, poate oferi o explicaţie despre viteza mai mare a undelor seismice dintre poli decât cea întâlnită prin linia ecuatorială a Terrei. Structura cubică indică o direcţie preferenţială a acestur unde seismice.