Cu temperaturile în timpul zilei atingând chiar şi 4.300 de grade Celsius, planeta KELT-9b este cu doar 900 de grade mai rece decât soarele nostru şi mai fierbinte decât multe stele, scrie Science Daily.

Descoperirea a fost făcută de astronomii de la Ohio State University şi Vanderbilt University şi publicată în revista Nature.

Planeta este un gigant gazos care este de 2,8 mai masiv decât Jupiter, dar are jumătate din densitatea planetei sistemului nostru solar. De asemenea, în timpul zilei, planeta este bombardată de radiaţii solare, iar ca rezultat devine atât de fierbinte încât moleculele de apă, dioxid de carbon sau metan nu se pot forma.

Proprietăţile părţii întunecate sunt încă misterioase - teoretic, moleculele se pot forma, dar doar temporar.

Scott Gaudi, unul dintre cercetători, precizează că „atmosfera este diferită faţă de ce am văzut pe alte planete datorită temperaturilor”.

KELT-9b orbitează steaua KELT-9, care este de două ori mai mare şi de două ori mai fierbinte ca soarele nostru şi care „se va transforma într-un gigant roşu într-un miliard de ani”, precizează Keivan Stassun, unul dintre cercetători.

În contextul în care mulţi cercetători caută planete habitabile, acest studiu pare „împotriva curentului”, dar descoperirea este importantă întrucât dezvăluie trăsături unice ale unei planete. Stassun precizează că, „în condiţiile în care căutăm să elaborăm o imagine completă a varietăţii altor lumi, este important de ştiut nu numai cum planetele se formează şi evoluează, ci şi condiţiile necesare pentru a fi distruse”. De asemenea, este uşor de intuit că planeta KELT-9b va fi distrusă eventual de radiaţiile solare şi de volatilitatea stelei pe care o gravitează.