Imaginile au fost captate cu drone la 17 martie în recifele situate în largul coastelor localităţii Port Douglas, în zona centrală a Marii Bariere, care se întinde de-a lungul a 2.300 de kilometri.

"Aproape toţi coralii pe care i-am văzut erau morţi sau albiţi", a declarat reprezentantul Greenpeace pentru Australia Pacific, Alix Foster Vander Elst, într-un comunicat.

Albirea este provocată de creşterea temperaturii apei mării care determină coralii să expulzeze algele microscopice zooxanthallae, care le oferă oxigen şi o porţie de compuşi organici produşi prin fotosinteză. Temperaturile ridicate înregistrate între 2015 şi 2016 au favorizat fenomenul ciclic El Nińo, care a determinat procesul de albire a 93 la sută din Marea Barieră de Corali, astfel încât 22 la sută din recife au murit din cauza acestor efecte.

Cercetătorii şi activiştii au avertizat că Marea Barieră, declarată Patrimoniu mondial al UNESCO, se confruntă în continuare cu procesul de albire a coralilor fără să fi avut timp să se refacă de daunele suferite anul trecut, considerate mai severe decât cele înregistrate în 1998 şi 2002.

UNESCO a plasat Marea Barieră pe lista patrimoniului de observaţie în 2015 în faţa îndoielilor ca acest ecosistem să poată fi gestionat de guvernul australian.

De atunci autorităţile au redus construcţia de noi centrale pe bază de cărbune şi au accelerat închiderea unora dintre cele existente, contribuind la lupta împotriva schimbării climatice.

Marea Barieră de Corali a început să se deterioreze în deceniul 1990 din cauza dublului impact al încălzirii apei mării şi creşterii acidităţii oceanelor ca urmare a unei mai mari prezenţe a dioxidului de carbon în atmosferă.