Papua Noua Guinee, Mozambic, Madagascar sunt printre ţările cu situaţia cea mai grea din acest punct de vedere, dar şi printre cele 20% dintre naţiunile lumii care sunt cele mai vulnerabile la schimbarea climatică şi cele mai puţin pregătite să se adapteze, se menţionează în raport.

Nu mai puţin de 67% din populaţia rurală a naţiunii insulare din Oceanul Pacific Papua Noua Guinee trăieşte fără să aibă acces la apă potabilă sigură. Asta înseamnă nu mai puţin de 4,4 milioane de oameni dintr-o populaţie de 7,2 milioane care nu au acces la apă curată în această ţară.

În Madagascar 10,2 milioane de persoane din zone rurale, dintr-o populaţie totală de 22 de milioane, se luptă să găsească apă potabilă.

În Mozambic 11,5 milioane de persoane, dintr-o populaţie de 22,9 milioane în total, nu au acces la apă potabilă. Ţara cu cea mai mare proporţie a populaţiei rurale care nu are acces la apă potabilă este Angola, unde aceasta se ridică la 71%. Ţara cu a cincea economie a Africii are o populaţie de 22,8 milioane de locuitori, din care 12,7 milioane trăiesc în zone rurale.

India, care este una dintre economiile cu cea mai mare viteză de creştere din lume şi ţara în care locuieşte 17% din populaţia lumii (1,2 miliarde), are 63,4 milioane de oameni în zonele rurale fără acces la apă potabilă, cel mai mare număr de oameni aflaţi într-o astfel de situaţie într-o singură ţară din lume.

Potrivit raportului, China, care are o populaţie de 1,4 miliarde de oameni — cea mai mare din lume — are 43,7 milioane de oameni care trăiesc fără apă potabilă în zonele rurale.

Raportul menţionează că evenimentele legate de vremea extremă provocate de schimbarea climatică — inclusiv cicloane, inundaţii şi secetă prelungită — ar putea îngreuna accesul la apă de o calitate sigură pentru populaţiile cele mai vulnerabile ale lumii. Acest lucru va avea un impact asupra sănătăţii, bunăstării şi modului de viaţă al celor mai săraci oameni din lume, apreciază autorii.

"Schimbarea climei ar urma să facă o situaţie deja dificilă şi mai rea... S-a prognozat că peste 40% din populaţia globală va ajunge probabil să trăiască în zone caracterizate de un stres grav al situaţiei apei până în 2050", se menţionează în raport.

"Apa potabilă nu este un privilegiu — este un drept uman de bază — dar totuşi peste jumătate de miliard de oameni din mediul rural trăiesc încă fără a avea acces la apă potabilă sigură", a precizat într-un comunicat Rosie Wheen, director executiv al WaterAid Australia.

Ea a mai precizat că micile comunităţi rurale — care sunt marginalizate din cauza izolării şi a lipsei de finanţare pentru serviciile de bază — au cel mai mult de suferit din acest motiv.

Organizaţia a cerut guvernelor să prioritizeze şi să finanţeze proiectele de asigurare a apei potabile, a instalaţiilor sanitare şi a igienei şi să ajute ţările sărace să se adapteze la impactul schimbării climatice.