Gates apare astfel în neobişnuita poziţie de a susţine în mod direct impunerea de taxe pentru încetinirea adoptării tehnologiilor noi. Ideea de a recurge la taxe pentru a-i susţine pe cei rămaşi fără un loc de muncă din cauza procesului de automatizare prinde în lumea tech, însă Gates a mers mai departe, vorbind despre o taxă directă pe roboţi pe măsura celor plătite de angajaţii umani.

Fondatorul Microsoft sugerează că banii obţinuţi din taxă ar putea fi folosiţi pentru pregătirea celor care sunt înlocuiţi cu roboţi, „comunităţile care resimt cel mai mare impact de pe urma automatizării fiind primele care primesc sprijin“.