OMM susţine că 2017 va fi printre cei mai călduroşi ani în ciuda absenţei fenomenului El Nino. BBC notează că acest tipar de creştere a temperaturilor este produs de activitatea umană continuă. 

Specialiştii afirmă că multe dintre fenomenele meteorologice „extraordinare” observate recent reprezintă un semn al schimbărilor climatice. În cadrul primei zile a conferinţei Naţiunilor Unite privind problemele climatice, cercetătorii din cadrul OMM şi-au prezentat raportul anual cu privire la Starea Anuală a Schimbărilor Climatice. Raportul prezent este precedat de cel anterior privind concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă care a atins un nivel record în 2015-2016. 

Deşi raportul recent acoperă doar lunile ianuarie şi septembrie, OMM afirmă că, la nivel global, temperaturile medii au crescut cu 1,1 grade Celsius. Specialiştii avertizează că în scurt timp ar putea fi atins pragul major al creşterii de 1,4 grade Celsius, iar ţările insulare ar trebui ţinute sub atenta supraveghere. Aceştia au declarat că, per total, în 2017 temperaturile vor fi cu  0,47 de grade Celsius mai crescute decât în perioada 1981-2010. 

Desigur, media temperaturilor este uşor redusă faţă de cea înregistrată în 2016, pe când a fost prezent şi fenomenul El Nino. 

„Ultimii trei ani se încadrează în topul celor mai crescute temperaturi înregistrate. Fenomenul s-a produs din cauza unei tendinţe de încălzire îndelungate”, afirmă secretarul- general OMM, Petteri Taalas. Uragane extreme de categoria 4, precum şi inundaţiile puternice din Sierra Leone, India sau Peru. 

În contrast, seceta şi valurile de căldură au afectat Africa şi America de Sud. Peste 11 milioane din Etiopia, Kenya şi Somalia aflându-se sub riscul foametei din cauza culturilor distruse.