Lansată la 20 august 1977, Voyager 2 a trecut la 81.500 de kilometri de straturile superioare ale atmosferei lui Uranus la 24 ianuarie 1986.

Fotografiile transmise de sondă prezintă detalii ale suprafeţelor complexe din punct de vedere geologic ale celor 5 sateliţi principali ai lui Uranus — Titania, Oberon, Ariel, Umbriel şi Miranda. De asemenea, camera lui Voyager 2 a observat în premieră şi 10 luni necunoscute în prealabil ale giganticei planete de gheaţă.

Instrumentele sondei au analizat şi sistemul de inele al lui Uranus, identificând detalii de fineţe ale inelelor cunoscute şi descoperind şi două inele a căror existenţă era necunoscută.

Cu un diametru de doar 480 de kilometri, Miranda este cea mai mică dintre cele 5 luni majore ale lui Uranus dar şi cea mai apropiată de planeta de gheaţă.

Pentru a obţine această fotografie, ce prezintă remarcabile detalii geologice, au fost combinate 9 fotografii obţinute în 1986 de Voyager 2.

Suprafaţa lui Miranda este formată din două tipuri diferite de teren. O scoarţă veche, cu numeroase cratere şi cu un indice de reflexie relativ uniform şi respectiv un teren relativ tânăr şi complex, caracterizat de seturi de benzi închise şi mai deschise la culoare, creste abrupte şi prăpăstii.