Ceres, o planetă pitică din sistemul nostru solar, situată între Marte şi Jupiter, este cel mai mare obiect din centura de asteroizi. Pentru o imagine generală, se poate menţiona că este de 14 ori mai mică decât Pluto.

În 2005, astronomii au estimat că aproximativ 30% din masa acesteia este alcătuită din apă în stare solidă. În 2016, datele navei spaţiale Dawn a NASA confirmă această estimare: la altitudini înalte, gheaţa formează 27% din masa planetei, concentraţia scăzând spre ecuator.

Vesta, cel de-al doilea obiect ca mărime din centura de asteroizi, are de 100 de ori mai puţină apă şi într-o distribuţie mai omogenă.

De înţeles că aceasta este exclusiv apă în stare solidă şi se găseşte sub straturile planetei pitice, dar totuşi la o adâncime mică.

Lucrul cel mai impresionant este însă vârsta acestei gheţi. Conform autorului studiului, Thomas Prettyman, „apa poate exista miliarde de ani chiar sub suprafaţa lui Ceres”. De asemenea, dovezile întăresc ideea conform căreia poate exista apă într-o cantitate însemnată şi în alte corpuri cereşti din centura de asteroizi.