Dispozitivele portabile ce promit să ne ajute atunci când ne stabilim noi scopuri în materie de fitness ar trebui să fie utile, dar se pare că nu sunt suficiente pentru a ţine motivaţi utilizatorii, astfel că vom fi, în continuare, nevoiţi să găsim soluţii dincolo de încheietura mâinii pentru asta.
Conform gizmodo.com, un studiu recent publicat arată că purtabilele destinate fitness-ului nu sunt chiar atât de binefăcătoare pentru pierderea în greutate pe perioade lungi de timp. Asta este concluzia care la care s-a ajuns după ce utilizatorii ce au folosit un astfel de device au pierdut mai puţin în greutate decât cei ce au urmărit manual progresul, pe o perioadă de doi ani.

Studiul a analizat 471 de persoane cu probleme de greutate, iar în prima fază, toţi cei implicaţi au folosit un program standard slăbit, bazat pe o dietă cu puţine calorii şi cu o serie de exerciţii, pentru o perioadă de 6 luni. A doua fază a programului a implicat împărţirea persoanelor în două eşantioane diferite; jumătate dintre participanţi au primit brăţări de fitness, iar jumătate au fost nevoiţi să îşi urmărească şi completeze progresul într-o aplicaţie online.

După cele 18 luni de programe diferite şi la doi ani de la începerea studiului, participanţii au fost rechemaţi pentru ultimele măsurători, iar rezultatele au fost uşor surprinzătoare. Deşi majoritatea voluntarilor au scăzut în greutate, au existat şi cazuri în care participanţii au luat iarăşi în greutate după prima fază a studiului.

Cei ce şi-au monitorizat manual progresul au fost, în medie, mai slabi cu 5,9 kilograme, în timp ce purtătorii de brăţări de fitness au slăbit doar 3,6 kilograme, în medie.

Există şi o serie de critici cu privire la experiment: anumite persoane critică faptul că nu s-a folosit o brăţară high-end, ci device-ul BodyMedia Fit Core, o brăţară inferioară din punct de vedere al funcţiilor disponibile.