Cutiile negre ale trenului, examinate marţi, au dezvăluit că acesta "circula cu 118 km/oră în momentul deraierii" la O Porrino, se spune într-un comunicat al tribunalului. Potrivit primarului Eva Garcia de la Torre, viteza în zonă era limitată la 30 km/oră.

Trenul care circula pe ruta Vigo (Spania) — Porto (Portugalia) cu 65 de pasageri, dintre care numeroşi turişti străini, circula pe o linie secundară, din cauza unor lucrări de întreţinere pe linia principală. El a deraiat, apoi a intrat într-un stâlp de electricitate în O Porrino.

"Conductorul a primit două semnalări L1, care înseamnă necesitatea de a reduce viteza şi el a anunţat că a recepţionat, apăsând pe un buton" prevăzut în acest scop, afirmă Curtea de Justiţie.

Curtea a precizat totodată că motivele acestui exces de viteză — eroare umană sau o problemă tehnică la sistemul de frânare — nu au fost încă determinate.

Repatrierea trupului neînsufleţit al conductorului portughez, mort în accident, a fost autorizată marţi, după confirmarea oficială a identităţii sale de către poliţia judiciară, precizează comunicatul. Celelalte trei victime sunt un turist american şi doi spanioli: controlorul de tren şi un tânăr de 23 de ani.

Şapte dintre cei 49 de răniţi sunt în continuare spitalizaţi în Vigo, dar sunt în afara pericolului, potrivit guvernului regional.

Galicia a mai fost îndoliată în 24 iulie 2013 de o catastrofă feroviară cauzată de exces de viteză, catastrofă în care au murit 80 de oameni şi alţi 144 au fost răniţi, lângă Santiago de Compostella. Trenul circula atunci cu o viteză de 179 km/oră în locul celor 80 km/oră autorizaţi.