Zăpada şi gheaţa din această fotografie hibernală, realizată la 3 februarie 2012, reflectă suficientă lumină de la stele, Lună şi auroră pentru a face vizibile detalii ale peisajului. În dreapta jos se poate observa un cerc de gheaţă pe lacul îngheţat care acoperă craterul de impact Manicouagan (70 de kilometri în diametru). La suprafaţa Pământului sunt vizibile luminile unor mici aşezări, printre care oraşul minier Labrador City dar şi Royal Canadian Air Force din Goose Bay, la Marea Labrador.

Aurorele boreale, denumite şi „luminile nordului”, sunt fenomene luminoase care se manifestă atunci când particule încărcate electric din magnetosfera terestră sunt accelerate de furtuni solare. Particulele încărcate electric se ciocnesc cu atomi din atmosferă. Culorile verde şi roşu ale aurorei, spre exemplu, sunt rezultatul eliberării de fotoni de către atomii de oxigen din atmosferă.

Craterul Manicouagan este unul dintre cele mai vechi cratere de impact de pe Terra şi totodată cel mai mare astfel de crater vizibil. Conform geologilor, un asteroid relativ mare a lovit Pământul în urmă cu aproximativ 214 milioane de ani, producând un crater cu diametrul de 100 de kilometri.
Impactul a provocat o undă de şoc care s-a răspândit în toate direcţiile, fiind însoţită de vânturi de mare viteză. În apropierea zonei de impact, viteza vântului depăşea 1.000 km/h. Unda de şoc şi vânturile puternice au ucis plantele şi animalele pe o distanţă de aproximativ 560 de kilometri în jurul epicentrului. În urma procesului de eroziune exercitat de gheaţă şi de alţi factori, de-a lungul milioanelor de ani, craterul Manicouagan a ajuns să aibă un diametru de aproximativ 70 de kilometri.