Modelul de tabletă SM-P580 a fost depistat într-un manual disponibil pe site-ul de suport Samsung. Aceasta pare să facă parte din familia Galaxy Tab A, fiind însă echipată cu un display mai mare decât modelele precedente, cu un stylus S-Pen şi cu un procesor puţin mai puternic. SM-P580 integrează display 1920 x 1200 pixeli de 10,1”, 2 GB memorie RAM, 16 GB spaţiu de stocare şi procesor Exynos 7870. Variantele precedente erau realizate în jurul unor display-uri de 8, respectiv 9,7” în format 4:3, sugerând că această tabletă este orientată mai degrabă către cei care au nevoie de un dispozitiv pentru lucrul la birou.

Având în vedere că sursa acestui leak este chiar Samsung, este foarte posibil ca tableta să urmeze să fie anunţată foarte curând. Întrucât IFA 2016 începe săptămâna viitoare, nu ar fi ieşit din comun să vedem noua tabletă anunţată la standul companiei. Evenimentul Samsung programat pentru data de 31 august pare să fie dedicat noului ceas inteligent Gear S3, care însă nu a apărut pe internet în nicio fotografie neoficială.