Rezultatele cercetării arată că la cei care sunt implicaţi într-o relaţie de cuplu frecvenţa consumului de băuturi alcoolice scade permanent, în timp ce cantitatea consumată creşte dacă persoana a ieşit din relaţie, potrivit autorului coordonator al studiului, Diana Dinescu, doctorand la University of Virginia.

Cercetătorii au analizat peste 2.400 de perechi de gemeni — din care 1.600 de femei şi peste 800 de bărbaţi. Rezultatele au arătat că cei căsătoriţi consumau mai puţin alcool şi beau mai rar decât cei care nu erau implicaţi într-o relaţie sau care erau divorţaţi.

Acesta nu este primul studiu care arată că adulţii căsătoriţi beau mai puţin decât omologii lor fără parteneri. Însă concentrându-şi studiul pe gemeni, autorii au declarat că predispoziţiile genetice şi diferenţele în educaţie ar afecta prea puţin probabil rezultatele studiului.

Se desprinde faptul că relaţiile intime ar putea furniza un beneficiu real în ceea ce priveşte comportamentul în privinţa băuturilor, poate prin mecanisme precum monitorizarea efectelor pe care partenerii le au unii asupra celorlalţi, a indicat Diana Dinescu într-un comunicat de presă al University of Virginia.

Cercetătorii au mai descoperit că gemenii care trăiesc într-o relaţie de cuplu neoficializată legal consumă mai mult alcool decât gemenii care sunt căsătoriţi, însă cantitatea de alcool consumată este mai mică faţă de cei care sunt singuri, divorţaţi sau văduvi.

Bărbaţii care se află într-o relaţie de concubinaj beau mai puţin la un eveniment decât bărbaţii căsătoriţi, femeile care trăiesc în concubinaj consumă aproape aceeaşi cantitate de alcool ca cele care sunt căsătorite, conform studiului coordonat de Diana Dinescu. Studiul a fost publicat în Journal of Family Psychology.