Jeff Williams şi Kate Rubins trebuie să părăsească SSI la ora 12:05 GMT pentru a fixa modulul "Harmony", un nou port de andocare înalt de un metru şi cu o lăţime de 1,60 metri. Această piesă construită de Boeing a fost trimisă luna trecută prin intermediul capsulei Dragon a societăţii americane private SpaceX (Space Exploration Technologies Corporation).

O primă versiune a acestui port de ataşare (homeport) ar fi trebuit adusă pe staţia orbitală anul trecut, dar piesa a fost distrusă în explozia vehiculului de lansare Falcon 9, la scurt timp după decolare, în iunie 2015.

O altă piesă de acelaşi tip va fi transportată spre SSI în anul 2018.

Aceste porturi de ataşare, un fel de inele mari, vor permite andocarea în viitor a navelor de transport de pasageri Boeing, CTS-100 Starliner şi a celor ale SpaceX, Dragon Crew.

Va fi a patra ieşire pe orbită a lui Jeff Williams (58 de ani) şi prima ieşire pentru Kate Rubins (37 de ani). Ea a exersat mult timp această manevră înainte de plecarea în spaţiu, în laboratoarele NASA din Houston (Texas).

În timpul unui ieşiri care ar trebui să dureze aproximativ şase ore şi jumătate, va trebui ca cei doi astronauţi să conecteze un mare număr de fire pe portul de ataşare, un element mai sofisticat decât cele precedente.

Această piesă va permite în viitor navelor să se gareze în mod automat, fără a fi nevoie de utilizarea braţului robotizat al staţiei, şi să ofere posibilitatea navelor să se branşeze la staţie pentru a face schimb de date şi de energie electrică.

O altă ieşire în spaţiu este programată pentru 1 septembrie în scopul eliminării unui radiator termic defect de pe SSI, mai notează agenţia France Presse.